Conform Ministerului Sănătăţii, în Timiș sunt 240 de cazuri de rujeolă. Timișul se află pe primele locuri la nivel național în ceea ce privește cazurile de rujeolă. Aradul este pe primul loc, aici au fost înregistrate 454 de cazuri, iar în Mureș au fost înregistrate 238 de cazuri. Numărul deceselor înregistrate la nivel naţional din cauza rujeolei a ajuns la şapte. În acest moment, conform reprezentanților Ministerului Sănătății, sunt confirmate la nivel național 1.725 de cazuri de rujeolă.
Ministerul Sănătăţii împreună cu reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, UNICEF şi cei de la Institutul de Sănătate Publică au propus scăderea vârstei de vaccinare la 9 luni, pentru că o caracteristică a acestei epidemii de rujeolă este că afectează copiii sub un an.
Ministerul Sănătății raporta tot timpul că rujeola se manifestă cu precădere la copiii sub un an, iar medicii vaccinatori aveau drept „misiune” să vaccineze micuții de peste un an…
Citiți principiile noastre de moderare aici!