Timișoara se poate ”mândri” cu o ruină… de lux în buricul târgului. Cazarma U din Piaţa Mărăşti, care trebuia să devină de-a lungul timpului ba hotel de lux, ba mall, după ce primăria a vândut-o unor privaţi, stă în continuare în paragină.
Viceprimarul Traian Stoia a anunţat la finele săptămânii trecute că societatea condusă de Mioara Simcelescu, cea care deţine acum imobilul, a încasat o amendă, de 5.000 de lei, pentru neîntreţinere, şi că proprietarii au la dispoziţie o lună să se apuce de intervenţii.
Simcelescu, de cealaltă parte, declara recent în presă că aşteaptă sprijinul primăriei pentru deblocarea proiectului său.
„Societatea pe care o conduc are un nou proiect finalizat de la începutul lunii ianuarie şi aşteptăm un sprijin din partea primăriei, cu care avem discuţii pentru a începe acest proiect, şi anume să aloce un teren pentru parcarea cazărmii. Eu am avut anul acesta întrevederi cu domnul primar Nicolae Robu şi cu domnul city manager Sorin Drăgoi, cât şi discuţii telefonice lunar pe tema acestui proiect, pe tema alocării unui spaţiu destinat parcării, parcare fără de care construcţia nu poate demara”, afirma Simcelescu.
Primarul Nicolae Robu spune că nu se poate răspunde încă solicitării pentru că în prezent se lucrează la un studiu de fezabilitate pentru reorganizarea circulaţiei în zona centrală, pentru închiderea Inelului 1 de circulaţie.
„Un prim pas la Cazarma U s-a făcut, că măcar s-a dat jos tencuiala aceea oribilă şi au rămas zidurile de cărămidă. Evident că nu e suficient, trebuie ca proprietarul să meargă mai departe şi să efectueze lucrări acolo. Ne-a trimis o scrisoare, săptămâna trecută, prin care ne cere să asigurăm un număr de locuri de parcare, pentru că altfel nu poate dezvolta obiectivul pe care şi l-a propus acolo, dacă nu are şi locuri de parcare. Când se va finaliza proiectul pentru Inelul 1, de fapt când se va finaliza studiul de fezabilitate, şi asta se va întâmpla cât de curând, atunci vom putea să dăm un răspuns la acea solicitare. Probabil că pe noua configuraţie a sistemului de trafic pe Inelul 1 va fi posibil ca în faţa Cazărmii U să se amenajeze şi nişte locuri de parcare, locuri care pot fi făcute la sol sau chiar în subteran”, a declarat, marţi, Robu.
În ce regim ar urma să fie amenajate acele locuri de parcare? Autorităţile nu au încă un răspuns clar…
„Nu le oferim noi, dar trebuie să existe în zonă, despre asta este vorba. Dacă va avea acces la un număr mai ridicat de locuri evident că asta se va întâmpla contra cost, nicidecum altfel. Dacă își amenajează parcarea în subteran spre exemplu, pe un teren pe care noi îl putem pune la dispoziţie, atunci discuţia… Nu este nimic stabilit. Mai întâi așteptăm să se finalizeze studiul de fezabilitate. Nu exclud nici oferirea posibilității ca cineva, cine va câștiga licitația, să amenajeze și o parcare subterană”, a adăugat primarul.
Despre ce licitaţie este vorba, în condiţiile în care tot Robu a anunţat că s-a renunţat la planul de a se construi parcări subterane, după adoptarea unei hotărâri de consiliu în acest sens în timpul fostei administraţii? O licitaţie… care ar putea fi organizată.
Oricum, primarul nu a renunţat la planul privind realizarea unei parcări în zona Oituz, în apropiere de Punctele Cardinale, dar asta ar presupune un schimb de clădiri/ terenuri cu Universitatea de Vest.
„Dacă se face o parcare cu zece etaje în zona Oituz, e puțin probabil să mai fie cineva interesat să mai facă o parcare subterană la 200 de metri distanţă (n.r. – în Mărăşti). Nu trebuie să fie parcarea chiar lângă recepția unui hotel sau centru de conferință sau mai ştiu eu ce doreşte să facă acolo (n.r. – Simcelescu). Deci trebuie să existe o parcare în vecinătate (…) Dânsa nu a cerut să fie chiar lângă zidurile cazarmei, dar momentan nu există nicio parcare în zonă, e o realitate tristă”, a mai explicat edilul.
Între timp se aşteaptă în continuare oferte pentru o parcare supraetajată în spatele magazinului Bega, după ce la prima licitaţie nu a fost niciun investitor interesat. Dacă nu vine nimeni nici a doua oară, Robu ia în calcul realizarea de parcări cu bani de la bugetul local.
Ce se întâmplă, până una-alta, cu Cazarma U, în cazul în care proprietarii nu se vor apuca de lucrări?
„Se aplică legea. În lege nu scrie că se dă amendă numai dacă primăria asigură parcarea…”, susţine Robu.
Alte articole pe aceeași temă:
Amenda pentru proprietarii Cazarmii U, ruina… de lux din centrul Timisoarei
O noua parcare in centrul Timisoarei, poate in 2015. Se cauta inca investitori…
Cand vom avea noi parcari? O noua administratie, alte idei: parcare P+10 la Punctele Cardinale!
Citiți principiile noastre de moderare aici!