Chiar dacă mai trebuie îndeplinită o formalitate – având în vedere componența Consiliului Local Timișoara și modul în care se aprobă proiectele de hotărâri propuse de Executivul Primăriei -, mai exact trebuie adoptată o hotărâre de consiliu local în acest sens, primarul a anunţat că decizia a fost deja luată: în câteva luni, Clinica de Dermato-Venerologie a Spitalului Municipal va fi mutată de pe strada Mărăşeşti pe strada Daliei, într-un fost cămin folosit până acum de Universitatea Tibiscus.
„Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal a deliberat şi a aprobat cu unanimitate de voturi mutarea Clinicii de Dermatologie de pe Mărăşeşti în clădirea de pe strada Daliei unde a funcţionat Universitatea Tibiscus, clădire care aparţine Primăriei Municipiului Timişoara (…) Decizia este luată, urmează ca un proiect de hotărâre de consiliu local conceput în acest sens să fie supus spre aprobarea consiliului în proxima şedinţă. Având în vedere opinia Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal, consiliu care în unanimitate consideră că acea clădire de pe strada Daliei este mult mai potrivită decât cea actuală pentru a fi sediu al Clinicii de Dermatologie, având în vedere şi opinia reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, a doamnei director Dumitru, în ceea ce priveşte gradul de îndeplinire a cerinţelor referitoare la fluxurile medicale, am decis să iniţiem o hotărâre de consiliu pe baza căreia să mutăm Clinica de Dermatologie”, a declarat, luni, Robu.
În condiţiile în care colectivul clinicii se opune acestei mutări, motivând faptul că s-au făcut investiţii de peste jumătate de milion de euro în actualul sediu, iar noul imobil propus este necorespunzător cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească un spital, primarul consideră ca fiind „nefundamentată” această opoziţie. Mai mult, edilul spune că medicii care opun rezistenţă nu se gândesc de fapt la binele pacienţilor.
„Este surprinzător pentru noi şi pentru medicii care au răspunderi la nivelul Spitalului Municipal, directori, membri ai Consiliului de Administraţie, să asistăm la o opoziţie nefundamentată a conducerii Clinicii de Dermatologie. Nu cred că trebuie să fii specialist în domeniu ca să îţi dai seama că pentru bolnavi şi pentru medicii ce se ocupă de ei este mult mai bine să se dispună de saloane cu două-trei paturi, cu intrare directă de pe un coridor, respectiv de un geam mare, luminos, decât de saloane cu opt paturi, din care să se treacă din unul în altul, nefiind prevăzute cu acces direct, altfel spus nefiind decomandate”, a mai explicat Robu.
În ceea ce priveşte investiţiile necesare pentru a pune la punct imobilul de pe strada Daliei astfel încât să poată găzdui un spital, primarul a afirmat că va fi alocat „atât cât trebuie pentru a amenaja clădirea în acord cu cerinţele medicale”, căminul urmând să intre şi în reabilitare termică. Robu estimează că mutarea s-ar putea produce peste câteva luni, edilul estimând chiar un termen de patru luni.
Ce se va întâmpla cu imobilul de pe strada Mărăşeşti? Conducerea Primăriei Timişoara vrea să aloce spaţiile din clădirea respectivă consulatelor şi centrelor culturale străine.
UPDATE. Medicii de la Clinica de Dermatologie se opun mutării și se gândesc să suspende activitatea clinicii
Șeful Clinicii de Dermatologie caută o modalitate prin care să poată împiedica mutarea instituției pe care o conduce în spațiul propus de primarul Nicolae Robu, în clădirea din Complexul Studențesc. Acesta așteaptă un răspuns la scrisoarea deschisă pe care a transmis-o atât autorităților locale, cât și Ministerului Sănătății, la finele săptămânii trecute, pentru a prezenta situația cu care se confruntă, și ia în considerare varianta suspendării activității clinicii.
Medicii de la Dermatologie aduc ca argumente în defavoarea mutării investițiile făcute, de peste 500.000 de euro, în clădirea actuală și condițiile proaste pe care le oferă imobilul unde ar urma să se facă mutarea. În plus, doctorii îi reproșează primarului și faptul că nu au fost consultați în privința mutării.
“Așteptăm să vedem cum reacționează forurile la care am trimis scrisoarea deschisă. Văd că aici primarul poate să facă ce vrea, te mută și te scoate din casa în care ești. Așa merg lucrurile în epoca asta. Probabil că Timișoara nu are nevoie de dermatologie, asta este părerea mea la momentul ăsta. Bineînțeles că vor fi forme de protest, categoric. Ce este și se poate face – vom face. Dacă Timișoara are nevoie de o clinică universitară de dermatologie, atunci trebuie să ne susțină formele de protest. Nu este clinica cu mine sau fără mine, depinde dacă timișorenii mai au nevoie. Alte target-uri a propus primarul, însă numai pe hârtie, ca la noi. A înșelat așteptările electoratului, asta este părerea mea. Ar fi trebuit să ne trimită și nouă acea decizie a Consiliului de Administrație al Spitalului. Ar fi trebuit să o primim, poate să ne și invite la acea ședință care ne privește, la discuții. Aștept hârtia aceea, decizia Consiliului de Administrație al spitalului, să văd în ce formă pot să o atac. La un moment dat putem vorbi și de suspendarea activității, se ia în discuție orice variantă de protest la care putem apela”, a declarat șeful Clinicii Universitare de Dermato-Venerologie, Caius Solovan. Primarul afirmase că șeful clinicii a fost invitat, la finele săptămânii trecute, să vadă noul spațiu propus de pe strada Daliei, dar acesta nu a venit la întâlnirea respectivă, la care au participat reprezentanți ai conducerii Spitalului Municipal și ai DSP Timiș.
Mutare cu forta? Reprezentantii Clinicii de Dermato-Venerologie nu vor sa plece din centru!
Clinica de Dermatologie s-ar putea muta in Complexul Studentesc
Citiți principiile noastre de moderare aici!