Vernisajul va avea loc marţi, 26 iunie, la ora 18 în galeria din Bastionul Cetaţii.
“Carmen Bayer raportează creaţiile sale la ceea ce este inefabil, trecător, fragil dar frumos în estetica feminină. Este o abordare a poeticii imaginii în acord cu modul de gândire şi de concepţie a vieţii artistei, poetica feminităţii fiind extrapolată în studiile sale doctorale.
Paralel cu această cercetare iată debutul fascinant al artistei la Calpe Gallery cu o expoziţie personală unitar-armonioasă, discretă, în care acurateţea imaginii feminine este iluminată cu texte, scrierea fiind cea care “împleteşte” portretul feminin cu imaginea ilustrativă. Conturul pare reflectat în undele mişcătoare ale apei iar petele de laviuri sunt “uitate” în zonele umede ale figurii (ochii şi gura) ca urme uscate ale plângerii sau ale bucuriei anterioare. Proiectul expoziţional al tinerei artiste poate fi interpretat ca un preludiu al concepţiei feminităţii cu “legământ” între imagine şi vers” , subliniază prof.dr.Suzana Fântânariu, care va prezenta, la vernisaj, lucrările.
Expoziţia rămâne deschisă în perioada 26.06 – 14.07.2012, putând fi vizitată de marţi până sâmbătă între orele 17 – 21.
Citiți principiile noastre de moderare aici!