„Conform statisticilor pe care le avem în prezent, dar în care nu putem avea deplină încredere deoarece datele provin de la primăriile din judeţ, care nu raportează fiecare, ci doar aproximativ 75 la sută dintre ele, în Timiş sunt peste 1.300 de copii ai căror părinţi, unul sau ambii, sunt plecaţi în străinătate la muncă”, a precizat directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş (DGASPC), Rodica Negrea.
„Obiectivul nostru este să reuşim să menţinem o legătură permanentă între aceşti copii şi părinţii lor, iar proiectul ShareIT încurajează aceşti copii să înveţe să folosească tehnologia comunicaţiei şi informaticii pentru a putea fi în legătură cu părinţii lor plecaţi”, explică Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al DGASPC Timiş.
În cadrul proiectului, care a demarat în urmă cu un an, Facultatea de Psihologie şi Sociologie a Universităţii de Vest Timişoara a realizat până acum o cercetare în ceea ce priveşte copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi două grupuri de elevi au trimis scrisori digitale către părinţii lor, scrisori ce vor fi postate pe un site de socializare cunoscut. Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş speră să identifice astfel modele de bună practică pe care să le poată implementa chiar la nivel de regiune pentru a rezolva problema acestor copii.
Rămaşi acasă, unii în familiile extinse cuprinzîndu-i pe bunici, unchi sau mătuşi, iar alţii rămaşi pe la vecini şi ajunşi, la propriu, pe drumuri, aceşti copii ajung să fie deseori plasaţi în regim de urgenţă în alte familii după ce cazul lor este anunţat la Telefonul Copilului.
Specialiştii în protecţia copilului mai afirmă că responsabilitatea pentru aceşti copii rămaşi acasă, aflaţi în dificultate, trebuie să aparţină comunităţilor locale din care fac parte, iar cazul lor trebuie să fie cunoscut (dacă nu au familie extinsă) de medicul de familie din sat, preotul, învăţătorul sau asistentul social al primăriei din localitate, pentru a-l putea ajuta.
Subproiectul ShareIT face parte din Proiectul People, sub-obiectivul Incluziune Socială şi E-Incluziune.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!