„4104 sunt înscriși (la evaluarea națională – n.r.). La nivelul județului Timiș avem cinci centre zonale de evaluare, pentru a prelua lucrările din alt județ care este repartizat. Avem resursa umană necesară pentru desfășurarea evaluării și în centrele zonale de evaluare (…) Nu vom mai avea triaj epidemiologic la intrarea în unitatea de învățământ, dar vom încerca să acoperim toate unitățile cu personal medical sau specializat pe perioada examenului”, spune Marin Popescu, inspectorul școlar general al Timișului.
Așa cum a anunțat ministrul educației, în acest an se renunță la triajul epidemiologic, dar în continuare elevii vor purta masca, vor păstra distanța de 1 m, iar sălile trebuie să rămână aerisite.
În contextul pandemiei, au apărut modificări la programa de evaluare și la modul în care elevii pot redacta subiectele: ei pot face construcții la matematică și pot delimita propozițiile la limba română. De asemenea, s-au alocat 15 minute suplimentare pentru completarea chenarului cu datele de identificare.
Evaluarea Națională începe în 22 iunie. Examenul de Evaluare Națională va avea și o etapă specială, din 28 iunie, pentru candidații motivați medical în prima etapă.
Calendarul Evaluării Naționale 2021
- 07 – 11 iunie – Înscrierea la evaluarea naţională
- 22 iunie – proba la Limba şi literatura română
- 24 iunie – proba la Matematica
- 25 iunie – proba la Limba şi literatura maternă
- 29 iunie (până la ora 14) – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor
- 29 iunie (ora 16-19) – 30 iunie (ora 8-12) – Depunerea contestaţiilor
- 30 iunie – 4 iulie – Soluţionarea contestaţiilor
- 4 iulie – Afișarea rezultatelor finale
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!