Jandarmii timișoreni vor supraveghea cu atenție Evaluarea Națională în orașul de pe Bega. Nu mai puțin de 30 de oameni de ordine au fost repartizați pentru protecția comisiei de examen, a cadrelor didactice dar și a elevilor pe durata examenului.
„De asemenea, jandarmii vor asigura în permanenţă măsurile de ordine şi siguranţă publică precum şi misiuni de asigurare a securităţii transportului lucrărilor de la centrele de examinare la centrele de evaluare. Totodată, în zonele din apropierea centrelor de examen, efectivele de jandarmi vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice în instituţiile de învăţământ şi în imediata apropiere a acestora prin patrule şi vor acţiona pentru prevenirea şi sancţionarea persoanelor care vor săvârşi fapte de natură contravenţională menite să tulbure buna desfăşurare a examenului de capacitate”, spune Nicolae Bocâncă, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!