Grupul Buddhism Timişoara, ȋmpreună cu Asociaţia Echilibru prin Autogenitate, organizează, în zilele sâmbătă și duminică, la Hotel Boavista, un nou eveniment budist destinat timişorenilor. De-a lungul celor două zile, în timpul meditaţiilor, vor avea loc, în paralel, şi interviuri Koan.
Programul evenimentului budist:
Sâmbătă, 26 martie, de la ora 19:00, conferinţa publică pe tema „Paradoxul nerezolvat – cel mai bun prieten al nostru”, ce va avea loc ȋn incinta Hotel Reghina Blue 1.
Duminică, 27 martie, în intervalul orar 9.30 – 17.00, meditaţii şi interviuri Koan, ȋn incinta Hotel Reghina Blue 2.
Evenimentul se va desfăşura în limba engleză, asigurându-se traducere pentru persoanele care au nevoie, inclusiv la interviuri. Intrarea la eveniment este liberă, „iar donaţiile către învăţător sunt încurajate” – după cum transmit inițiatorii evenimentului.
Chong An Sunim a început să practice budismul coreean în 1990, a devenit călugăr în 1994 și a petrecut următorii șase ani alături de maestrul zen Seung Sahn, în Coreea, la Centrul Internațional de Zen din Seoul. În 1999, a fost autorizat de către maestrul său să predea învățăturile budiste.
Începând cu anii 2000, a predat învățături în Asia, Statele Unite și multe țări din Europa. Între anii 2003 și 2010 a lucrat la planul și construcția templului Won Kwang Sa (Templul Luminii Originale) din Ungaria, în stil tradițional coreean, devenit deja un loc permanent de practică, unde vizitatorii din toate țările sunt bineveniți oricând pentru a explora împreună întrebarea, «ce sunt eu?».
Citiți principiile noastre de moderare aici!