Primarul Timișoarei spunea încă de marți că ar fi potrivită o carantină în Timișoara. „Mai bine mai devreme decât mai târziu”, explica Fritz, pentru ca timișorenii să poată avea un Crăciun „cât de cât normal”. Detalii, AICI!
Miercuri, edilul a susținut în continuare ideea introducerii în carantină, dar nu numai a Timișoarei, ci a întregii zone metropolitane. El a declarat, pentru Digi24, că autoritățile trebuie să fie sincere cu oamenii, în condițiile în care în spitale nu mai sunt locuri, mai ales la terapie intensivă.
„Cred că în primul rând trebuie să fim sinceri cu oamenii și această sinceritate înseamnă că, bineînțeles, o carantinare este pe masă. Paturile sunt pline, iar orice măsură luăm o să aibă efect abia peste două-trei săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă astăzi suntem cu paturi ocupate trebuie să ne întrebăm cum va arăta situația peste o săptămână cu măsurile pe care le avem acum. Eu cred că este mai bine să luăm o decizie comună mai devreme decât prea târziu, pentru că dacă prelungim agonia, suferim cu toții și suferă economia și mai mult. Din cauza asta, eu cred că trebuie să discutăm inclusiv varianta să carantinăm un oraș ca Timișoara, cu toată zona periurbană. Doar Timișoara nu ar avea rost. Și asta ar însemna să închidem instituțiile, ca lumea bineînțeles să continue să meargă la muncă. Încercăm să ținem economia în viață, dar absolut toate deplasările care nu sunt necesare să nu fie posibile deocamdată. Este doar o opțiune, dar cred că trebuie să fim sinceri cu oamenii”, a mai explicat Fritz pentru Digi24.
Primarul Timișoarei a ținut să specifice, așa cum TION a anunțat încă de marți, că decizia nu îi aparține, ci trebuie luată de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
„Subliniez că nu este o decizie pe care o iau eu, eu doar o discut. Cred că am putea să luăm o astfel de decizie pentru o perioadă de două săptămâni și, după două săptămâni să analizăm cum au evoluat cifrele de infectări. Experții ne spun că deja după șapte zile se văd primele semnale, după două săptămâni, iar cam după trei săptămâni o să vedem că intrăm în platou și apoi avem o linie descendentă, ceea ce ar însemna că am putea să avem o situație cât de cât calmă pentru alegeri, dar mai ales să avem un Crăciun cât de cât normal. Cred că ăsta trebuie să fie scopul, obiectivul nostru comun trebuie să fie să luăm acum deciziile importante, chiar dacă sunt dure, ca peste șase săptămâni, în perioada Crăciunului, să putem sărbători cu familiile noastre liniștiți. Nu are rost să evităm această realitate”, a completat edilul.
Întrebat dacă va fi nevoie de o declarație pe proprie răspundere pentru ca oamenii să poată părăsi domiciliul, Fritz a răspuns că va trebui analizată capacitatea forțelor de ordine.
„Cred că cel mai important, de fapt, este ca noi toți, ca fiecare cetățean să se simtă responsabil pentru această mobilizare comună. Chiar și acum, fără o decizie de carantinare, fiecare ar trebui să își reducă contactele cât de mult se poate. Dacă fiecare și-ar reduce contactele cu 60-70 la sută, deja am vedea o schimbare de cifre, important este să poarte mască și să nu se întâlnească în grupuri mari”, a mai explicat acesta.
Primarul Timișoarei insistă că decizia ar trebui luată responsabilă și mai bine mai devreme decât mai târziu, pentru că efectele se vor vedea în două săptămâni.
„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se întrunește aproape zilnic, deci nu asta este problema. DSP trebuie să dea o recomandare pentru o eventuală carantinare, eu doar vreau să avem o discuție sinceră cu cetățenii și să avem o direcție clară din partea guvernului, pentru că acolo, de fapt, trebuie validată această propunere a DSP, să avem o direcție clară, care sunt criteriile pe care luăm o decizie de carantinare. Cred că cetățenii merită claritate în această speță. Cred că dacă luăm o astfel de decizie mai devreme ne ajută mai mult. Oricum anumite domenii în economie sunt blocate, instituțiile de cultură deja suferă, Horeca suferă, deci cu cât prelungim mai mult asta, cu atât mai mult se suferă. Tocmai de aceea vorbesc de această mobilizare acum. Nu este decizia mea când va fi, eu o să vorbesc în continuare despre nevoia de a analiza toate opțiunile și de a nu exclude din start opțiunea de carantinare”, a conchis Fritz pentru Digi24.
Nica așteaptă părerile specialiștilor
De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Timiș are altă părere. Alin Nica spune că trebuie să avem „proprietatea termenilor”.
„Eu n-aș spune acum mai mult, o să fie o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în care se vor analiza toate scenariile în acestă direcție. Știu doar că INSP a dat aviz pozitiv pentru carantinarea a nouă localități din județul Timiș, dar acel aviz pozitiv este doar consultativ pentru noi. Comitetul va analiza situația și va propune comitetului național carantinarea uneia sau a mai multor localități din județul Timiș. Așa că nu m-aș pronunța înainte de a mă consulta cu specialiștii”, a explicat Nica.
Președintele CJ Timiș nu a vrut nici măcar să spună dacă el ar susține o eventuală carantină în zona metropolitană Timișoara.
„Nu pot să mă pronunț pe asemenea subiecte fără să discutăm cu specialiștii, pentru că am aduce panică în rândul cetățenilor în mod nejustificat. Am văzut că au ieșit mai multe informații care s-au dovedit a fi neadevărate. Atunci când comunici, ca persoană publică, ca autoritate, trebuie să ai proprietatea termenilor și să știi că ceea ce comunici este real, veridic și realizabil”, a conchis Nica.
Vă reamintim, Timișoara se apropie încet de rata de infectare 6 la mia de locuitori. Deocamdată, CJSU decide introducerea în carantină a nouă localități din județ.
Trimite articolul
XNica, uita pentru moment ca vin alegerile. ia exemplu de la Fritz, omul nu se gandese la voturi, se gandeste la binele comunitatii. 545 de cazuri in Timis!!!! Lucrurile o iau pe ulei, dar guvernul nu stie cum sa mai paseze din puterea de decizie, di n cartoful fierbinte…
Putin curaj, domnule Nica. E nevoie de masuri imediate!
-
dar cine plm te opreste sa stai nene in casa? stai dracu’ in casa si lasa-ne in pace
-
De unde sti tu Tiberius Brutus care e binele comunitatii ?. Pentru unii sa aiba un loc de munca platit ca sa aiba cu ce sa-si cumpere mancare e un bine destul de important.
Sa inchida malurile, etc locurile unde se aglomereaza oamenii.
Oricum daca intram in carantina, sa ni se zica care vor fi numarul de infectati dupa ce iesim din carantina si daca nu va fi asa atunci toti cei care au inchis orasul sa-si dea demisia.-
pai bun, dar la munca se putea merge si inainte,atat ca doare cu declaratie. Problema era ca nu prea aveai pe ce sa ii cheltui. Mda, lucrez la multinationala de prestigiu dupa cum bine ai adulmecat.
-
Rapid idiotilor, rapid ! Carantina ! Altfel ne biruie ! Si dupa ce ne ia dracu pe toti atunci o sa ne lamentam ca niste prosti !
-
Klaus Iohanus: În fața unei boli ori ești precaut, ori ești prost.
-
Klaus iohaniss: GHINION
-
Klaus Iohannis – 28 aprilie 2020: “Eu n-o să fiu de acord să facem alegeri atunci când epidemia încă există şi sunt un număr semnificativ de bolnavi.”
-
Si în US este pandemie și oamenii s-au dus alegeri în număr record.
-
-
Mulțumim clubului de fițe care ne a adus in situația asta
-
De unde ai certitudinea??? Sti pe careva de la petrecere sa fie infectat??? Lasa frica, inchide tembelizorul.
-
Adevarat…toata vara am vazut poze din renumitul club de fite. Fara masti..fara distantare sociala..fara masuri de igiena…dar nah trebuie sa se “distreaza” tinerii..
Pai nu va dreseazw neamtul?🤣😅😄😂😁😎
-
:))
Doamne cata isterie !!! sa intratram toti in carantina..sa avem un Craciun cat de cat normal in 6 decembrie…imi place de Fritz…e cu glumele la el :))
specialistii sunt niste imbecili. faptul e dovedit
“capacitatea forțelor de ordine” a fost demonstrata in martie. sunt in stare doar de abuzuri. cetateanul care a injunghiat politistul acum o zi sau doua a actionat exemplar. cam asta e capacitatea fortelor de ordine – abuzul
D-le Nica, ne-am saturat in administratie de politiieni unsi cu toate alifiile, care isi numara voturile totdeauna inainte sa deschida gura. V-am votat sa faceti treaba nu sa va feriti sa va miroase gura. Faceti ce trebuie facut ca de aia v-am votat si lasati calculele politice pentru vremuri mai bune. Succes!
Nu instaurați carantina! Dacă faceți asta, distrugeți total orașul. Vom avea o infracționalitate de cartea recordurilor în foarte scurt timp.
Gândiți-vă foarte serios că, dacă impuneți carantina vom avea un total de minim 3 luni de carantină: să presupun optimist vorbind 1 lună de carantină locală cu încă 2 luni de situație de urgență deci carantină națională după votul din decembrie. Asta înseamnă minim 3 luni de carantină din 12, adică un sfert de an de șomaj tehnic ceea ce va avea repercusiuni grave.
Nu înțeleg carantina: am respectat regulile de igienă, mască, etc. Acum vreți să ne vaccinați ca pe vite. Până aici! NU ne vom vaccina! Noi și copiii noștri nu suntem cobaii voștri! Un vaccin se realizează în 8-10 ani, nu în mai puțin de un an. Nu ne păcăliți cu asigurările voastre mincinoase că acest vaccin impus cu forța prin arest la domiciliu deși suntem nevinovați, este spre binele nostru. Revoluția a început în Timișoara și sângele martirilor va curge din nou dar tot nu veți reuși să vă purtați cu noi ca și cu vitele voastre.
-
Cred ca ai o fractura logica. In carantina poti sa mergi la munca, asa cum a fost si in primavara. E adevarat ca mai greu de mers la furat…Referitor la restul afirmatiilor…cred ca se impune un control psihiatric
-
Cred ca mai bine gandesti inainte sa tastezi.
Carantina limiteaza drepturile implicit de lucru, dar si de libertate.
Ce inseamna libertate? Adica cineva vrea sa mearga sa cumpere o prajitura. Nu are voie, doar daca este urgenta, deci nu se mai cumpara acea prajitura. Apoi patiserul nu mai vinde, si nu face profit. Dupa care cu tot cu somaj tehnic, il da afara pe 1,2,3… etc, ca nu are vanzare si omul acela, o ia razna si iasa in strada, ca n-are bani si da in cap. Ori esti tu din familia aia care ramane fara job, ori mai nasol, esti unul dintre aia la care se da in cap de la unul care nu are bani de mancare!
Este un lant, care prin carantina se rupe.
Esti in oras, n-ai gradina si animale de la care sa-ti randuiesti mancarea si cele ce ai nevoie, deci clachezi.
Si asa se intampla in fiecare industrie.
Daca omul de rand nu face cumparaturi, pica cel care produce. Pica cel care produce, ramane in drum celalalt. si tot asa pana la colaps.
Asta inseamna libertatea.
Daca esti bugetar bravo, ai bani de la guvern, asa ca daca lucrezi sau nu, tot iei bani, bravo ca te-ai angajat unde trebuie.Dar economia din oricare tara se tine prin firmele mici. Si aici daca aceste firme mici pica, este adio din punct de vedere economic.
Asa ca nu mai vorbiti aiurea cu carantina voastra, ca trebuie organziat cu cap, nu poti sa inchizi o comunitate asa de pe o zi pe alta, ca omori omul mai repede!
Am mai scris, de mai bine de o luna se poarta masca de cel putin 85% din oameni, de ce insa apar tot mai multe cazuri?
-
esti cu recensamantu tu? unde s-a purtat 85%? eu iti arat si acuma la mine in cartier 10 buticuri unde se strang cate 8-10 zilnic fara masca si stau ore intregi!
-
Dragonu, poate problema e la tine ? Daca tu esti diferit de toti ceilalti poate ai tu o problema. Nu ti-ai pus intrebarea asta ?
-
-
-
Putin efort mental pentru marii politicieni de la guvernare? E mai bine sa bagati carantina acum pentru doua saptamani si sa mai reduceti numarul de cazuri si presiunea pe spitale. Dupa care o scoateti inainte de alegeri si va vede lumea salvatori si responsabili. Pe cand daca o amanati, o sa se imputa treaba si incep sa moara oamenii la usa spitalelor si o sa trebuiasca sa bagati carantina chiar de alegeri. Si atunci chiar ca ati belit-o ca iar voteaza prostimea cu aialalti…si atunci o belim toti…
guvernul ne vrea infometati, speriata, fara locuri de munca, inchisi in case fara motiv real. si li se pare si amuzant. va tinem minte, guvernantilor. aveti numele pe liste.
-
Ce prostie , tot Basescu e de vina..sau cine? :)) Banuiesc ca Arafat e de vina si pentru ce se intampla in europa sau America. Sau masoneria? noua ordine mondiala? slugile lu Gates? oculta mondiala?
-
Ce prostii poti emana! Ca parca interesul celor de sus este ca tu sa fi sarac, sa mori de foame si sa iti dea bani de la stat somaj. Ei cu ce mai traiesc? Din ce mai fura si isi platesc pensiile de zeci de mii de euri si salariile? Da sunteti aberant de idioti, cand tot aparatul asta functioaneaza tocmai pentru ca munciti si platiti taxe. Ar fi si pacat sa va bage in carantina, asa o sa mai creasca media iq ului/populatie
-
esti tu incredibil de prost, boule. n-am primit somaj in viata mea. imi scad profiturile zilnic. pana cand?? crezi ca-mi da mie statul somaj? astea sunt vise de-ale tale de dereglat care sta la mila statului. pe stat il doare fix in pl de tine, din partea lui poti sa mori in chinuri. doar sa nu fie de corona, ca atunci “bietul” sistem de sanatate pica, ce sa-ti povestesc!
-
Autoritățile lui Robu au dormit când timișorenii s-au infectat masiv sub ochii lor săptămânile trecute în Piața Unirii unde terasele erau arhipline cu gloate aglomerate și destrăbălate unele în altele la mese și în jur. Nimeni nu respecta nici o regulă minimă de protecție ori distanțare. Doar tranzitarea ca pieton prin acele zone te expunea la pericolul de a inhala toată contaminarea expirată și hahalerizată de acolo. Apoi, autoritățile au permis aglomerația nepermisă și fără mască la proiecția Aurorei în Unirii. Seară de seară piața era PLINĂ cu gloată gură cască fără mască cu fața și gura una în alta. Poliția fără mască asista lascivă la contaminare în loc să organizeze din timp filtre de limitare a îngrămădelii + condiționarea purtării obligatorie a măștii. Și nu în ultimul rând, poliția nu a făcut controale ferme în cluburi unde gloatele s-au contaminat reciproc în aerul stătut și transpirat al pupezelor și cocălarilor care dau în depresie, anxietate, agitație sau plictiseală cruntă din lipsă de ocupație a creierului lor retardat și setat doar pe făcături dacă îi pui să stea singuri o zi închiși, limpezi și liniștiți într-o cameră. Australia, Taiwan sau Noua Zeelandă au reușit ferm și eficient controlul pandemiei și mortalității în schimb gloatele europene și americane pot fi educate doar cu parul, ca în India, Pakistan sau Bangladesh 🙂 Asta e realitatea demonstrată de realitate și nu părerea mofturoasă a cuiva.
-
vorbesti de relevanta australiei, a taiwanului sau noii zeelande de parca ai idee de geografie sau clima. mai du-te-n plm de imbecil si canta la alta masa
-
Pot sa imi imaginez cum purtati d-voastra singur masca printre toti acesti destrabalati prin Unirii :)))
-
Măi compozitorule, am fost client mulți ani al teraselor și pub-urilor din Unirii și nu numai până la declanșarea pandemiei. Însă asta nu înseamnă că “destrăbălarea” mea și a altora trebuie să continuie în orice condiții fiindcă aici intervine responsabilitatea față de alții pe care mulți retarzi nu o pricep sau nu o au în codul genetic al lor și al neamului lor prost din care ei provin. Prin urmare nu trebuie să-ți imaginezi nimic căci de acum masca este obligatorie peste tot.
-
-
Genial !! perfect adevarat :))
-
Blitz ar trebui sa-ti faci un control la medic daca crezi ca toti ceilalti au o problema si tu nu .
-
Foarte bine ai zis. Și îmi place ca atunci când cineva se ia de “clubberi” cum sar în sus :))))). Sa stea acas, cluburile nu aveau ce sa meargă toată perioada asta. Punct.
Cine ne explica cum va functiona mai exact aceasta carantina? Inchidem Timisoara si comunele din jur pentru cat, 2, 3, 4 saptamani? Cei din jurul aceatei zone nu se inchid. Dupa aia redeschidem si oamenii vor veni si vor pleca si practic se vor reamesteca. Ce va fii atunci? Nu tot aceasi situatie? Si daca carantinam toata tara, iar restul tarilor nu fac tot la fel, nu o sa fie aceasi situati?
Cum a functionat rahatul asta de carantina in primavara? Ca nu vad sa fii fost bun la altceva decat la a omora economia.
Aceste masuri de carantinare nu vad cum pot fi solutia. Altceva trebuie.
De altfel, cu cat va tine pandamia asta mai mult cu atata va creste si rata infractionalitatii. Deja avem tot mai multe cazuri (masini sparte, crime….)
-
“omora” :)))))))))
-
De ce nu suporta autoritatile teste in masa, bine fara sa bage banii in buzunar la Musta ( ne intrebam unde sunt gulerele albe), astfel incat toti cei pozitivi sa se poata izola… e o aberatie asta cu carantina…atata timp cat oricum se vor face aproximativ aceleasi activitati: job, farmacii, cumparaturi….vom mai sta iar 14 zile inchisi ca animalele la staul
-
Carantina nu opreste virusul. Ideea e sa mai pui frana din cand in cand. Ca atunci cand mergi cu masina la vale. Cam in situatia asta suntem acum. Mai reuci viteza de infectare si scazi presiunea pe sistemul sanitar. Ca nu mai sunt locuri in spitale si cand ajungi va trebui sa astepti la rand pana se elibereaza un pat. Sa vezi atunci ce furios o sa fii. Asta-i tot,simplu dar trebuie sa gandesti putin.
-
Ba îl oprește, dacă e respectată! In aprilie a fost sport national de luat amenzi pentru nerespectare…apoi au venit idioții aia ccr și le-au anulat! Efectul se vede acum…
-
Va e frica sa va asumati decizii? Asta spune destule despre voi, marii politicieni.. Carantina trebuie impusa urgent, nu va inchide nimeni in case, in continuare puteti merge la serviciu si/sau cumparaturi , DAR atat. Fara nebuniile care le-ati facut pana acum si din cauza lor am ajuns la numarul de cazuri actual.Daca virusul va intra in casa, atunci sa va vad pe voi, marii comentatori daca mai tratati cu supeficialitate toata povestea asta.
-
nu poti merge la lucru fara abuzul politiei. daca spui ca nu e asa, esti un imbecil care nu merge la lucru
-
Ba da, merg la lucru, zilnic. DAR atat! Traseul este fff clar. Serviciu-casa. Nu am avut probleme cu politia niciodata, am respectat regulile.Deci…?Faptul ca mi-a fost ceruta declaratia de la angajator, nu m-a deranjat/afectat cu nimic, atat timp cat mi-am vazut in mod corect de treaba!
-
Fritz ai inceput foarte prost, si sunt asteptari foarte mari de la tine, dar asteptari in care vrei binele orasului nu sa il inrobesti, ar fi bine sa iti revi daca nu mare iti va fi caderea
De ce discutam de carantinare a orasului ca solutie la problema spitalelor pline? Conform cu legea 136/2020, carantinarea zonala are ca scop limitarea raspandirii COVID-19 in afara zonei carantinate. Art 3, alin b) “carantina zonală – măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, prin care se urmărește separarea fizică a persoanelor și activităților, inclusiv limitarea circulației dintr-un perimetru afectat de o boală infectocontagioasă de perimetrele învecinate, astfel încât să se prevină răspândirea infecției sau contaminării în afara acestui perimetru;”
Poate Dl Fritz ne lamureste si pe noi poate ce intelege prin “carantinarea unui oras”.
Nu mai avem timp de pierdut! Deja nu mai sunt paturi la spital! Carantina trebuie impusa acum! Lasati jocurile politice! Nu-i bagati in seama pe idiotii care nu sunt in stare sa gandeasca si ar sta gura-n gura cu orice trecator de pe strada! Cu cat intarziem masurile cu atat mai mult va trebui sa ne chinuim.
-
Nu putem sari dintr-o extrema in alta. Sa nu uitam ca acum 1 saptamana toate cluburile erau deschise (vezi Epic), baruri, discoteci, Flavia… S-au luat masuri a caror efecte inca nu se pot cuantifica. Unde se infecteaza oamenii? Hai sa vedem si noi controale prin marile fabrici, mall-uri. “Carantina” nu e bine definita, despre ce discutam? CJSU e varza. Asta e problema. Nu poti sa iei decizii, sa te lansezi in presupuneri cand nu ai nicio baza legala sau stiintifica. Nu suntem chiar oi. In schimb campania electorala e permisa. “Carantina” in primavara in Suceava avea scopul de a limita raspandirea din focarul Suceava catre alte zone. Acum Corona e peste tot. Sunte pentru inasprirea restrictiilor dar contra activismului de dragul de a fi bifat ceva si a arata “uite! am luat masuri”.
apreciez sinceritatea noului primar. este o realitate pe care o stim cu totii dar politicul nu vrea sa o asume:situatia este scapata de sub control. DSP-urile nu fac fata la numaratul cazurilor, dar sa mai vorbim de anchete epidemiologice; spitalele se descurca cum pot, din ce se vede in afara de Babes cam toate au cadre infectate …deci nu stiu in ce masura poti spera ca mai scapi daca ajungi la ei…singura varianta este izolarea pe cat posibil ori la noi asta se face doar prin lege pentru ca oriunde te uiti cetateanul sta cu masca sub nas …fiind protejat de entitati divine in conceptia sa…
Tot la izolare ajungem! Numai ca daca era acum 1 luna scuteam de la suferinta cateva sute de familii. Nu exista alta solutie! Vestul a adoptat-o deja, numai noi iarasi vrem sa punem coada la cireasa. Rasa de ciolangisti ii intereseaza alegerii sa ajunga la ciolan, nu ii intereseaza de victime. Asta e adevarata definitie a calcarii pe cadavre. Si daca pnl i-a la alegeri mai mult de 5% ne meritam moartea rapida toti!
Sa carantinezi comunele periurbane fara timisoara e imposibil! Unde o sa faca filtre politistii? Pe drumul de mosnita sau dumbravita unde se circula bara la bara cu 20 km/h??? Pai daca mai stai si politistii pe lipovei o sa fie coada pana la mall, pe buziasului pana pe rebreanu si pe girocului pana la lidia! Da atat minte de 1 neuron are prefecta si guvernu!
Oricum o învârtiti, tot la conflicte ajungem. Fiecare are argumente. DAR, ca si în orice domeniu din viata, trebuie sa fie doar UNUL care decide, altfel devine haos. Ca decide bine sau rau, e alta poveste, oricum se va afla DUPA evenimente.