Rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, reia ideea reunirii tuturor universităţilor din oraş într-o singură entitate academică, o universitate metropolitană, după cum o denumeşte şeful UVT.
„Universitatea viitorului nu mai este o entitate singulară, ci reprezintă o construcție care aduce laolaltă mai multe forțe și care se bazează în esență pe două elemente, excelența și diversitatea. A avea o educație de calitate care trece dincolo de propria specializare, o cercetare de excelență care să asigure progresul și inovația, precum și o capacitate de a lucra în medii culturale diverse este un avantaj strategic al educației superioare la nivel național și internațional. În acest context, unificarea universităților a devenit o abordare din ce în ce mai frecventă, impunându-se nu ca o soluție de supraviețuire, ci ca răspuns adaptativ la creșterea competitivității la nivel global și a nevoii de cunoaștere, comunicare și dezvoltare”, spune Marilen Pirtea.
În susţinerea ideilor sale, el prezintă cazul universităţilor din Debrecen, Ungaria sau Australia, cu unificarea colegiilor, respectiv formarea universităţii reunite din Grenoble.
Rectorul UVT mai aminteşte că procese asemănătoare au avut loc în Olanda, Germania, Marea Britanie, Finlanda, China sau USA, unificarea fiind un instrument de restructurare a sistemului educaţional.
„Acestea au în comun faptul că și-au concentrat resursele academice, economice și administrative într-o unitate competitivă mai amplă, bazată pe principiul colaborării”, explică Marilen Pirtea.
El vorbeşte despre dificultăţile ataşate unui asemenea proces, „de la rațiuni financiare, la rațiuni strategice în rândul cărora un argument extrem de important este îmbunătățirea imaginii universității în sistemele de evaluare naționale și internaționale și poziționarea sa superioară în rankinguri”.
O asemenea unire ar duce la eliminarea programelor de studiu paralele, dar cu asemenea tematică derulate de universitățile timişorene, precum programele de Comunicare la UVT şi UPT, sau cele de Fiziokinetoterapie la UVT şi UMF.
O universitate unică ar atrage mai mulţi studenţi, oferindu-le diversificarea profilelor academice, mai susţine Pirtea: „Diversificarea profilelor academice rezultată prin unirea unor instituții care se completează una pe cealaltă poate întări poziția noii instituții pe piața educației superioare naționale și internaționale, atrăgând mai mulți studenți din țară și din străinătate, venind în întâmpinarea nevoilor acestora, prin crearea unor oferte educaționale adecvate noilor tendințe de pe piața forței de muncă (de pildă, poziția de inginer economist)”.
Printre alte avantaje se numără cele de nivel economic, care, chiar dacă nu sunt vizibile imediat, au efect pe termen lung, făcându-se economii. De asemenea, ar mai fi şi avantaje de ordin managerial și administrativ – unirea ar duce la revigorarea unor structuri manageriale și administrative printr-un suflu nou.
Desigur, un asemenea proces duce şi la apariţia unor provocări dificil de trecut. Este vorba despre ”ciocnirea” unor modele diferite de cultură organizaţională, dar şi existenţa unui sentiment de insecuritate din partea celor implicaţi.
Ideea unirii universitare nu a atras un interes asemănător şi din partea reprezentanţilor celorlalte instituții. Totuşi, Marilen Pirtea are încredere deplină în acest proces. Ca dovadă, el este dispus chiar să-şi depună mandatul de rector, dacă acest gest ar ajuta la realizarea acestui proiect.
„Ca o dovadă a bunei credințe și a spiritului constructiv în care eu, dar sunt convins că și UVT în plan instituțional, privim acest deziderat – crearea Universității Metropolitane a Timișoarei, sunt dispus a-mi pune la dispoziție mandatul de rector, de curând reconfirmat de comunitatea academică a UVT, pentru realizarea acestui proiect revoluționar, poate cel mai important din ultimele două decenii”, a încheiat rectorul Universității de Vest Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!