De la începutul anului, în fiecare săptămână 5 persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon. În primele 5 săptămâni ale acestui an, în aria de activitate a furnizorului de gaz Delgaz Grid, monoxidul de carbon a făcut 23 de victime, iar 8 dintre acestea nu au mai putut fi salvate. Curăţarea coşurilor de fum de două ori pe an şi neutilizarea aragazurilor ca sursă de încălzire sunt măsurile care ar fi putut preveni aceste tragedii. Montarea detectoarelor poate semnala prezenţa gazului sau a monoxidului de carbon şi de aceea este recomandată atât în instalaţiile noi, cât şi în cele vechi. Doar în acest an, compania a înregistrat în raza sa de activitate 11 cazuri de intoxicaţii cu monoxid de carbon, în medie câte un caz la fiecare 3 zile. În urma acestor incidente, victimele au avut de suferit din cauza utilizării unor aparate alimentate cu gaze naturale racordate necorespunzător la coșurile de evacuare a gazelor arse, neetanșe sau înfundate, precum și a folosirii aragazului ca sursă de încălzire.
„Delgaz Grid îşi manifestă îngrijorarea privind aceste evenimente nefericite care ar fi putut fi evitate cu uşurinţă dacă se respectau regulile de siguranţă. Trebuie să conştientizăm cât este de importantă siguranţa şi că nu putem să ne punem în pericol viaţa noastră şi a celor din jur. Orice se poate reface sau recupera, mai puţin viaţa care trebuie preţuită şi tratată cu responsabilitate”, a declarat Torsten Roeglin, directorul general al companiei amintite.
Sistemele de evacuare a gazelor arse trebuie să fie verificate în fiecare an pentru asigurarea unei ventilații corespunzătoare în încăperile unde funcționează aparate care sunt alimentate cu gaze naturale. Curățarea coșurilor de fum și a hornurilor trebuie să se efectueze de cel puțin două ori pe an, o dată obligatoriu înaintea venirii sezonului rece și doar de către persoane sau firme autorizate. De asemenea, consumatorii de gaze naturale trebuie să supravegheze aparatele neautomatizate care funcționează cu flacără deschisă și să nu le folosească în scopul încălzirii locuinței.
Pentru semnalarea unor posibile scurgeri de gaz sau a prezenţei monoxidului de carbon în interiorul locuinței, este recomandată montarea detectoarelor. În privinţa detectoarelor de gaz este bine să ştim că acestea sunt obligatorii pentru instalaţiile noi în care se montează aparate consumatoare de combustibili gazoşi, în încăperi care au ferestre cu geamuri cu grosime mai mare de 4 mm sau care sunt din geam securizat sau termopan, însă este recomandabil ca acestea să fie montate şi în instalaţiile vechi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!