De Rosh Hashana, obiceiul cere să sune shofar-ul, un corn de berbec sau de bivol, iar evreii iau masa în familie, cu mâncăruri simbolice, cum ar fi mere unse cu miere, pentru ca anul care începe să fie dulce și bun. Urările obișnuite de Rosh Hashana sunt „L Shaná Tová” ( An bun) sau „L Shana tová umetuká” (Un an bun și dulce), precum și “Ktivá vehatimá tová” sau “G mar hatima tova”, adică să ai o semnătura bună în cartea vieții… Asta, pentru că în Midrashim se povestește că Anul Nou e momentul întâlnirii cu Dumnezeu, care se așează pe tron și în fața sa se adună întreaga istorie a omenirii.
Fiecare om în parte este judecat pentru a se hotărî dacă merită sau nu iertarea, primește o semnătură, dar decizia divină este ratificată abia peste 10 zile, de Yom Kippur, Ziua Ispășirii. De Rosh Hashana, evreii își cer iertare de la toți cei față de care cred că au greșit și rareori se întâmplă ca această reconciliere să fie refuzată de cineva.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!