Dincolo de modul în care a fost dat afară din partid, parlamentarul liberal Ben-Oni Ardelean crede că Mircea Geoană, fost candidat al PSD la Preşedinţia României, oricum nu se potrivea ”în peisaj” la PSD.
„Cred că orice cetăţean al România a fost şocat de atitudinea celor din conducerea PSD, odată cu găsirea unor ţapi ispăşitori care au avut curajul să-şi exprime opinia (…) Vreau să mă leg de atitudinea pe care PSD a avut-o faţă de nevinovatul Geoană. Geoană, din punctul meu de vedere, este un om extrem de educat, care înţelege foarte bine jocul vestic, cu o experienţă vastă în sfera internaţională şi care, din punctul meu de vedere, a fost unul dintre cei mai buni miniştri pe care PSD i-a avut pe Externe. Dar este total neadaptabil jocului golănesc şi mârlănesc al PSD. Tocmai de aceea este indezirabil. Cred că a învinovăţi pe Geoană, şi nu pe Ghiţă şi pe Dragnea, pentru pierderea alegerilor este dovada clară de neadaptare la realităţile politice şi la glasul poporului”, a afirmat liberalul.
Mai mult, senatorul PNL a mărturisit că l-a şi sunat pe fostul lider social-democrat pentru a-i ura succes.
„În dimineaţa aceasta i-am dat un telefon domnului Geoană şi i-am spus că înţeleg situaţia prin care trece, că îi doresc succes indiferent ce demers va întreprinde în continuare şi că cred că expertiza lui internaţională va sluji în continuare intereselor ţării noastre”, a adăugat Ben-Oni.
Întrebat dacă ar putea fi posibilă o apropiere a acestuia de PNL, parlamentarul liberal a dat răspunsuri ambigue.
„Cred că poate sluji ţării şi cred că poate fi o resursă bună pentru România. Nu ştiu în ce măsură ca independent, ca afiliat politic într-o formaţiune sau alta va continua, însă ceea ce eu cred este că PSD nu a înţeles nimic în contextul acesta. Viziunile domniei sale sunt oricum pro-vestice (…) Nu cred că problema e de apartenenţă. Problema în acest context este aportul pe care oameni educaţi, care au servit România, pot să-l aducă în continuare pentru România. Geoană, în America, a fost unul dintre cei mai buni ambasadori pe care România i-a avut”, a mai afirmat Ben-Oni.
Întrebat dacă el ar vota pentru o eventuală primire a lui Mircea Geoană în PNL, liberalul a dat din nou un răspuns echivoc.
„Nu cred că e o discuţie de apartenenţă aici, ci cred că este o chestiune care ţine mai mult de o remarcă vizazi de abilităţi, experienţă şi posibilitatea ca o astfel de resursă să nu fie îndepărtată din jocul politic”, a concluzionat Ben-Oni Ardelean.
Articole pe aceeași temă:
Geoana, Sova si Vanghelie, exclusi din PSD
Citiți principiile noastre de moderare aici!