Proiectul Fundației Aquademica, Aventuri în… picături! a fost selectat câștigător în cadrul programului Științescu al Fundației Comunitare Timișoara și beneficiază de finanțare de 12.500 de lei din Fondul Științescu.
Vor fi tot felul de activități bazate pe experimente de chimie și fizică a apei.
Proiectul își propune să aducă în laboratorul Aquapic, începând din toamna acestui an, circa 800-900 de elevi participanți la experimentele marca Științescu. Fondul Ştiinţescu finanţează în Timişoara anul acesta nouă proiecte, cu granturi în valoare de 103.653 lei, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 225.000 de lei.
„Aventuri în… picături continuă firesc frumoasa poveste începută anul trecut, odată cu amenajarea Centrului experimental pentru copii Aquapic, la vechea uzină de apă industrială a Timișoarei, de către Fundația Aquademica, Asociația Urban Survey și Aquatim, societatea timișeană de apă și canalizare. Aquapic a pus la dispoziția elevilor, preșcolarilor și cadrelor didactice din regiune un spațiu educațional inedit, unde copiii pot afșa lucruri interesante despre apă și mediu, prin joc și experiment. Finalizat în octombrie 2017 și deschis publicului în aprilie 2018, centrul Aquapic a primit până acum peste 1.000 de copii”, transmit reprezentații Fondului Științescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!