Aglomeraţie mare în Piaţa 700 din Timişoara încă de la primele ore ale dimineţii. Buchetele scoase parcă pe bandă rulantă de la standurile cu aranjamente florale sunt parcă insuficiente. Preţurile nu sunt foarte mari şi, în funcţie de mesajul pe care doriţi să îl transmiteţi femeii de 8 martie, puteţi opta pentru: lalele (4-5 lei ), garoafe (2-3 lei) , trandafirii (8-10 lei), ghiocei 1 leu, zambile la ghiveci sau în buchete (5-12 lei).
Moda florilor în ghivece se pastrează şi chiar câştigă teren în faţa florilor tăiate. „Am venit să cumpărăm flori pentru doamnele profesoare şi colegele de la şcoală. Le vom lua câte un fir de zambilă la fiecare. Am văzut cu 7 lei la ghiveci, ieşeam mai ieftin decât cu cele tăiate, dar cum să transportăm 20 de givece până la şcoală?” ne-a spus Costin, elev în clasa a XI-a. Printre cele mai scumpe aranjamente se numără buchetele de orhidee cu trandafiri şi flori exotice care ajung până la 200 de lei. „Ca şi în alţi ani, cele mai vândute flori sunt zambilele şi garoafele. Mulţi aleg unul sau chiar mai multe ghivece micuţe cu zambile, cu 10 lei bucata. Nici nu e mult şi suma e rotundă” ne-a spus un comerciant.
Simbolistica florilor si a culorilor
Florile au o anumită simbolistică, semnificaţie. Atenţie aşadar ce flori oferiţi şi cui! O floare nu se oferă niciodată la întâmplare. În epoca Victoriană, când obieceiul era să comunici un sentiment sau un mesaj într-o formă nu atât de evidentă, a luat naştere un cod prin care fiecare floare de o anumită culoare avea o semnificaţie aparte. Trandafirul se poate oferi roşu, pentru a arăta iubire adevărată, roz pentru a simboliza graţia, galben pentru prietenie sau iubire platonică sau alb pentru iubire eternă. O lalea roşie reprezintă o declaraţie de iubire, în vreme ce una galbenă înseamnă iubire fără speranţă. Crinul semnifică puritatea dacă este alb dar poate exprima şi urări de prosperitate în caz că este roz. O garoafă albă semnifică un mesaj de puritate şi noroc, iar una roşie, iubire şi afecţiune.
În general, florile cu petale roşii exprimă dragostea şi pasiunea, în vreme ce petalele cu nuanţe de violet te pot ajuta să-ţi arăţi o dragoste ascunsă. Pentru a exprima dragostea în general, nu ezitaţi să oferiţi persoanei dragi lalele. Rozul simbolizează frumuseţea, în timp ce movul şi albul, prietenia. Orhideea trădează seducţia, senzualitatea iar simbolul primăverii, verdele reprezintă speranţa, dar şi tinereţe şi succes.
Numărul florilor care alcătuiesc buchetele pe care îl oferiţi poate arăta doamnelor şi domnişoarelor de asemenea un mesaj codat. Spre exemplu, se spune că în cazul în care oferiţi o singură floare, mesajul ar fi „Tu pentru mine eşti unică” , dacă sunt trei: „ Tu şi eu ne potrivim perfect”, 5 „Te iubesc”, 7 „Vreau să fiu al tău”, 9 „Pur şi simplu irezistibilă” iar mesajele se „adâncesc” în romantism pe măsură ce creşte numărul firelor ce alcătuiesc buchetul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!