Potrivit scenariului, în urma unei acumulări de gaze, a avut loc o explozie la un imobil. Zona a fost împânzită de specialiştii voluntari de la SALVO, care au primit sprijinul Serviciului de Ambulanţă Neuromed.
În urma exploziei, o persoană a fost aruncată în Bega, fiind recuperată cu barca de voluntarii SALVO. Forţele de intervenţie au ajuns la imobilul afectat de explozie cu ajutorul bărcilor. Au preluat victimele şi le-au transportat pe malul celălalt, la punctul de prim ajutor şi la ambulanţe, tot cu bărci pneumatice şi cordeline.
Ulterior, câinii special antrenaţi, principala atracţie a publicului, au fost duşi cu barca la clădirea afectată, pentru a căuta alte posibile victime.
Tot exerciţiul a fost urmărit îndeaproape de timişorenii care au vrut să îi cunoască mai bine pe voluntarii care au ales să intervină pentru a salva persoanele aflate în situaţii periculoase. La intervenţii au participat şi voluntari de la Consiliul Consultativ de Cartier Fabric.
Rând pe rând, toate echipele de la SALVO au fost prezentate la microfon, fiind oferite spectatorilor şi informaţii legate de scenariul exerciţiului. La aproape două ore de la explozie, pe celălalt mal al canalului Bega a fost programat un accident. Şi de această dată, echipele specializate au intervenit pentru a salva victimele.
Luni este Ziua Protecţiei Civile în România. În ţara noastră protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933, sub denumirea de „apărare pasivă”, având ca scop „limitarea efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!