„În acest an, Asociaţia Chinologică Timiş împlineşte 90 de ani de existenţă. Acest jubileu o plasează într-un clasament neoficial ca fiind una dintre cele «mai vârstnice» organizaţii de profil de pe continentul european. În anul înfiinţării sale, 1922, asociaţia purta numele de “Societatea pentru câini de poliţie, de pază şi rasă pentru România – Timişoara”, pentru ca mai apoi, pe la începutul anilor ’30, să devină “Societatea proprietarilor de câini de rasă din România” (S.P.C.R.R.)”, spune preşedintele Asociaţiei Chinologice Timiş, Daniela Radu.
Evenimentul va fi marcat prin organizarea unei expoziţii naţionale cu participare internaţională, a Turneului anual al Campionilor şi a festivităţii de premiere a „Câinelui anului 2011”, sâmbătă, 11 februarie 2012, cu începere de la ora 10, la sala Expovest de la hotel Senator, pe Calea Lugojului.
În cadrul expoziţiei vor fi prezentaţi 300 de câini din peste 70 de rase omologate de Federaţia Chinologică Internaţională. Vor putea fi admirate exemplare deosebite, patrupede din România, Ungaria, Serbia, Italia şi Franta. De jurizare se va ocupa un corp de arbitri internaţionali, iar căţeii vor defila în cinci ringuri.
La Turneul campionilor vor participa aproape 100 de campioni de juniori şi seniori din România şi de peste hotare. „Festivitatea “Câinele anului 2011” va fi onorată de primii zece câini ai anului trecut, care s-au evidenţiat în expoziţiile internaţionale şi naţionale organizate de Asociaţia Chinologică Română”, mai precizează Daniela Radu. De asemenea, câinii născuţi în anul 2010 vor concura pentru obţinerea titlului de Derby Winner.
Iubitorii de animale vor găsi în cadrul evenimentului de la Expovest şi diferite accesorii şi hrană specială pentru căţei.
Biletul de intrare va costa 5 lei, dar accesul este gratuit pentru copiii până în 14 ani, pensionari şi persoane cu handicap.
Citiți principiile noastre de moderare aici!