Expoziţia organizată de Asociaţia crescătorilor de păsări de curte şi porumbei „Fauna Banatului” Timişoara se va desfăşura, sâmbătă şi duminică, la pavilionul Expovest de la Hotel Club Senator de pe Calea Lugojului.
„În cadrul expoziţiei vor fi prezentaţi 840 de porumbei din 66 de rase şi vor fi expuse 142 de găini din 9 rase. Vor fi prezenţi 116 expozanţi. Avem invitaţi din Ungaria, un club de la Mako, din Lugoj, Sânnicolau Mare, Oradea, Braşov şi Constanţa. Timişorenii vor putea admira o rasă foarte veche de porumbei, formată în Timişoara, rasa jucător pestriţ de Timişoara, din care mai sunt doar câteva zeci de exemplare în Timişoara la ora actuală şi câteva mii în Germania, unde există un club foarte mare. Totodată, vizitatorii vor putea vedea rollerul de Timişoara, din care mai sunt în jur de zece exemplare în oraş, şi alte rase rare de porumbei”, spune preşedintele Asociaţiei „Fauna Banatului”, Ioan Macsak.
Programul de vizitare a expoziţiei de porumbei şi păsări de curte va fi sâmbătă între orele 9.00-18.00, iar duminică între 9.00-12.00, anunţă organizatorii. Biletul de intrare va costa 5 lei, dar accesul va fi liber pentru copii şi pensionari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!