Este vorba de o expoziţie de grup, care cuprinde lucrări semnate de artiştii plastici Victor Acatrinei, Viorel Coman, Sanda Lăzărescu, Rodica Strugaru, Pavel Torony şi Mihai Vornicu, membri ai Asociaţiei Artiştilor Plastici „Romul Ladea”, din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara.
Sunt prezentate diferite locuri din Timişoara, din cartierele istorice, din parcuri, de pe malurile canalului Bega, din centru sau chiar curţi interioare, care redau atmosfera tipică a oraşului, fie că vorbim de o seară ploioasă de toamnă sau de o zi însorită de vară.
Expoziţia de pictură, denumită „Timişoara”, va putea fi vizitată în perioada 3 august – 2 septembrie 2010, la Infocentrul Turistic al primăriei, de pe strada Alba Iulia nr. 2.
Citiți principiile noastre de moderare aici!