Pentru două zile, strada Goldiş din Piaţa Unirii se va umple de culoare şi veselie. În 27 şi 28 martie, meşteşugarii timişoreni îşi vor expune creaţiile, în cadrul unei manifestări dedicate Sărbătorilor Pascale.
„<<Nori Încondeiaţi>>este un eveniment cultural atât pentru cei interesaţi să-şi stimuleze latura creativă, cât şi pentru cei care doresc să îşi petreacă timpul liber într-o atmosferă cu ceai ecologic şi voie bună”, spun organizatorii evenimentului. În cele două zile dedicate expoziţiei, va avea loc şi un workshop creativ, „Nu fi pungaş!”, în care toţi cei care doresc vor învăţa cum picteze sacoşe, pe care să le folosească mai apoi în locul pungilor de plastic. „Asociaţia Cloud factory doreşte şi să implementeze conceptul de respect faţă de elementele mediul înconjurător, organizând evenimente artistice specifice: workshop-uri, expoziţii, acţiuni stradale pe teme ecologice deschise publicului”, adaugă organizatorii expoziţiei.
Standurile meşteşugarilor vor putea fi vizitate sâmbătă şi duminică, între orele 12-18. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Fundaţia Rubin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!