Prima expediţie, în Himalaya indiană, a fost una atipică, deoarece Cristian nu a escaladat niciun vârf, dar a folosit mult bicicleta pentru deplasare. „Am pedalat prin Delhi, McLeod Ganj, Srinagar – La, în inima Kashmirului. Dar mai ales în Ladakh, supranumit Micul Tibet. Aici am urcat pe biciclete în Khardung-la, 5374 metri, considerată de indieni ca cea mai înaltă trecătoare auto din lume, dar am văzut şi peisaje fantastice, oameni deosebiţi”, spune artistul. În cadrul celei de-a doua expediţii a fost în Nepal, aproape de Everest. „Aici am urcat pe Island Peak, de 6189 metri, şi am încercat frumosul şi tehnicul munte Ama Dablam, de 6812 metri, de al cărui vârf ne-au despărţit 300 metri”, adaugă Cristian.
Imagini realizate în cadrul acestor expediţii vor fi expuse la Centrul Cultural Francez din Timişoara, în perioada 11 februarie – 4 martie. Vernisajul va avea loc joi, de la ora 19, iar în cadrul evenimentului va fi proiectat în premieră filmul „50 Rupees”, care are ilustrează povestea expediţiei pe acoperişul lumii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!