Cea de-a XI-a ediţie a Târgului de Turism „Shop-ul de Vacanţă” îşi aşteaptă clienţii de vineri, 29 martie, până duminică, 31 martie 2013 inclusiv, la parterul Iulius Mall. Excursii exotice, călătorii de aventură, concedii relaxante, croaziere de lux, destinaţii de shopping, „city breaks” în marile oraşe ale lumii – toate acestea se află în portofoliile expozanţilor. Evenimentul va reuni agenţii de turism şi hoteluri din ţară şi străinătate. Cei care sunt atraşi de scuba diving se pot înscrie la cursurile oferite de Școala de Scufundări. La târg vor fi prezente şi hoteluri din Ungaria, specializate în welness şi SPA, precum şi reprezentanţi ai unor localităţi turistice din ţară, precum Arad, Săliştea de Sus, Straja şi Borş.
De asemenea, pe toată perioada târgului, agenţiile de turism vor avea reduceri „early-booking” şi oferte promoţionale pentru Paște și 1 Mai.
Tot de vineri până duminică inclusiv, colecţionari din întreaga ţară îşi dau întâlnire la Iulius Mall cu publicul din Timişoara. Târgul de Antichităţi va avea loc la demisolul mall-ului şi va reuni participanţi care vor expune sute de de obiecte aparte, cu valoare istorică sau sentimentală, precum: mic mobilier, tablouri, bijuterii, ceasuri de colecţie, numismatică, argintărie, porţelanuri etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!