Tururile de oraș și tururile de expoziție vor fi conduse de specialiști, care activează în instituții de cultură din județ, precum: Muzeul Național al Banatului, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică din Lugoj și Casa de Cultură a Orașului Jimbolia.
Tururi și expoziții
Tururile de oraș încep în 10 iunie și sunt gratuite în limita locurilor disponibile. Perioada de înscriere este 3 – 7 iunie, prin formulare online. După înscrierea online, organizatorii precizează că trebuie păstrat e-mailul de confirmare. „Verificați inclusiv secțiunea Spam a e-mail-ului!”, spune aceștia.
Formulare de înscriere:
- Timișoara (ora 16.30)
- Lugoj (ora 10)
- Jimbolia (ora 18)
- Muzeul Național al Banatului (ora 11 sau de la 13)
În aceeași zi, începând cu ora 18, la Centrul Multifuncțional Bastion – Timiș INFO va fi vernisată o expoziție de ilustrații create de artiștii implicați în proiectul Heritage of Timișoara, derulat de Asociația Prin Banat. Expoziția va putea fi vizitată, gratuit, în perioada 10 – 16 iunie.
Tot joi, Muzeul Național al Banatului va organiza tururi ghidate în expoziția „Patrimonium 2020”, pe care o găzduiește în Bastionul Theresia din Timișoara. Va fi expusă și lampa de birou cu melc, în stil Art Nouveau, aflată în colecția Muzeului Național al Banatului.
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!