Agenţii comunitari au constatat că cele mai multe nereguli referitoare la construcţii şi amenajări se referă la abandonarea diferitelor materiale, moloz, balast, nisip, pământ etc, pe domeniul public, de regulă la marginea oraşului. Mai multe, în aceste zone există adevărate rampe clandestine de deşeuri de acest gen „uitate” de proprietari în locurile respective. Poliţiştii comunitari din Timişoara au aplicat, în ultimele luni, 602 sancţiuni, între 200 şi 2.000 de lei, conform OUG 78 din 2000 actualizată, pentru astfel de fapte. De exemplu, Ioan R., din Sânmartinu Sârbesc, a fost amendat, zilele trecute, după ce a fost surprins în timp ce abandona nu mai puţin de 16 saci cu moloz pe strada Orion. Omul a spus că a făcut amenajări la apartament.
O altă problemă este cea a amenajărilor care se fac la imobile fără ca persoanele care efectuează reparaţii să deţină avizele necesare, fapt care poate duce şi la imposibilitatea tragerii la răspundere a constructorilor în cazul în care se constată nereguli, dar şi la nerespectarea siguranţei pentru locatari şi chiar trecători. Agenţii au aplicat zece sancţiuni, între 1.000 şi 1.500 de lei, în ultimele luni, în cazul muncitorilor care nu au respectat Hotărârea de Consiliu Local 371 din 2007, modificată prin HCL 206 din 2009, referitoare la montarea de schele, macarale sau alte utilaje pentru construcţii, fără aprobare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!