Hong Kong Trade Development Council (HKTDC), cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, organizează pentru prima oară în Timișoara un seminar de afaceri cu tema „Hong Kong: Your Perfect Partner in Belt and Road Business”. Vor fi prezentate atât oportunități de afaceri oferite de firme din Hong Kong interesate în a face afaceri cu România, cât și servicii gratuite oferite de HKTDC.
Evenimentul se desfășoară în data de 4 decembrie 2018, între orele 15.00 – 18.00, la Hotel Continental, Sala Continental, etaj 1. Seminarul va fi urmat de o sesiune de networking. Participarea firmelor este gratuită și se face pe baza pre-înregistrării la CCIAT și a unei invitații personalizate transmisă de HKTDC. Înscrierile sunt acceptate în ordine cronologică, în limita locurilor disponibile.
Hong Kong Trade Development Council a fost înființat în 1966 şi are birouri de reprezentare în 35 de țări ale lumii. Fiind o asociație non-profit, HKTDC furnizează servicii gratuite.
Principalele servicii gratuite furnizate sunt: Înregistrare gratuită şi oportunități de afaceri pentru firme; Acces la baza de date (peste 100.000 de comercianți și producători din Hong Kong); Cataloage electronice de produse în 21 de ramuri industriale; Organizarea a peste 30 de manifestări expoziționale pe an; Programe de sponsorizare pentru firme/organizații din România care vizitează târgurile organizate în Centrul Expoziţional Hong Kong Convention & Exhibition Centre; Organizare de standuri naționale ale României la târgurile din Hong Kong; Buletine informative despre evenimentele organizate de HKTDC; Informații și oportunități de afaceri din Hong Kong.
Informații suplimentare și înscrieri de participare se pot face la numărul de telefon: 0372185242, e-mail: dpop@cciat.ro, Diana Pop – referent specialitate DRE.
Citiți principiile noastre de moderare aici!