Orașul nostru a găzduit vreme de două zile ședința Comisiei pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale (CIVEX) a Comitetului European al Regiunilor. În urma discuțiilor a reieșit că dezinformarea este una dintre cele mai serioase probleme în clipa de față.
„Am discutat despre provocarea adusă de conflictul din Ucraina, cea mai mare provocare cu care ne confruntăm acum. Nu e ca în cazul unui cutremur, când se zgâlțâie pământul și trece. Conflictul din Ucraina va fi unul de durată, se va încheia la un moment dat, dar încă nu știm când și în ce fel. De unde vine dezinformarea? Nu am spus niciodată că dezinformarea este mai puternică în România decât în alte state membre. Dezinformarea provine din faptul că suntem în plin război. În război, informația înseamnă putere, deci Rusia în mod evident încearcă să acapareze agenda publică și să comunice mai bine decât alții, încercând să comunice pe internet, acesta fiind totuși o sursă deschisă, fără frontiere. Avem de-a face și cu social media. Referința la dezinformare nu era neapărat legată de presa oficială, cât mai degrabă de presa neoficială”, a spus, la Timișoara, Patrick Molinoz, președintele Comisiei CIVEX.
Alin Nica, prim-vicepreședintele Comisiei CIVEX, a fost de părere că încrederea este șubrezită și de discursul extremist practicat de unele partide politice.
„Un aspect foarte important în contextul alegerilor de anul viitor este încrederea cetățenilor în proiectul european. Sunt foarte multe partide care abordează un discurs extremist antieuropean, bazat pe greutățile pe care le au oamenii din punct de vedere economic, pe dificultățile prin care au trecut cetățenii în urma crizelor succesive care au măturat lumea, nu doar Europa, în ultimii cinci ani. Un alt aspect foarte important este lupta împotriva dezinformării, pentru că, odată cu războiul din Ucraina, pe întreg teritoriul Europei și poate chiar mai intens decât în Ucraina, în spațiul de război, are loc un război hibrid de dezinformare și de șubrezire a încrederii cetățenilor în instituțiile naționale și europene. Pentru că dacă este ceva care poate să ducă Europa la eșec și comunitatea internațională care sprijină Ucraina în războiul împotriva agresorului rus, este tocmai această rupere a unității Europei. Și ceea ce noi trebuie să facem este să consolidăm încrederea cetățenilor că proiectul european poate să fie în continuare unul de succes”, a fost de părere Alin Nica.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XStatul doreste sa ne luam dezinformaea doar din susre oficiale
-
normal, cele platite de partide 😉
cenzura e solutia!🤣😂🤣🤪
si niste fact checkeri!🤣😂🤣🤪
nu cumva sa-i ascultati pe toti si apoi sa ganditi folosindu-va si de niste cunostinte in diverse domenii, mai bine aveti incredere in “autoritati”! ar mai fi si varianta sa nu va pese, sa nu credeti nimic, sa va fie de ajuns painea si circul, numa’ sa va lasati manati ca oile, ca asa functioneaza democratia!
#educataaaa!
#🤪
-
Nu toti au un IQ care sa le permita sa discearna intre o informatie falsa si una corecta. Hai ca la politica mai merge cu pareri, dar la fapte stiintifice ce te faci? Cand se pune unul sa-l contrazica pe Prunariu ca pamantu-i plat desi ala a fost pe orbita si i-a dat ocol?
-
*drepturi individuale
-
Nu te agita Cornel, tanti Prajeala aici este direct afectat. Poate nu isi mai incaseaza cecul micut!
-
@cornel binele nu se face cu forta, deci cenzura nu are ce cauta ca metoda de “protectie” a maselor. nu-ti tre cine stie ce iq, ci doar sa-l folosesti mai mult decat folosesti creierul primitiv cel cu emotiile.
cand se pune accentul pe emotii, tre’ sa-ti dai seama ca esti manipülat chiar si avand un iq mediu.
cand argumentele is de tip atac la persoana, tre’ sa-ti dai seama ca esti manipülat.
cand nu sunt combatute argumentele celeilalte parti ci doar repetate argumentele(fie ele si solide) ale unei singure parti, tre sa-ti dai seama ca esti manipülat
cand e vorba de bani multi la mijloc, parca tre sa-ti dai seama ca nu poti merge doar pe incredere in ala care ia banii aia, orice iq (peste 80?) ai avea. -
stiinta e cu experimente repetabile. cu teorii care sunt aproximari ale realitatii. daca doar il crezi pe prunariu sau dimpotriva pe careva flat earther, aia nu e stiinta, e credinta. si asta ar trebui sa invete lumea, poate avea orice credinta si sa actioneze conform propriei credinte, atata timp cat nu interzice altora sa aiba alta credinta si sa actioneze cinf. aceleia. dar democratia nu are cum sa functioneze cu o majoritate de… simpatici cu pareri, asadar solutia ar fi educatia. care educatie ar trebui sa iti prezinte/explice si notiuni de organizare a statului, si rolul institutiilor(de ex diferenta dintre senat si camera deputatilor, de ce nu e ok sa se legifereze de catre guvern prin oug-uri etc), si separarea puterilor in stat, si un minim de principii de drept(cum pisici sa poata cineva accepta sa fie dus de nas cu”sa mearga in instanta sa-si dovedeasca NEvinovatia”? si sa mai fie si ‘telectual cica), si limita intre drepturi colective si drepturi individuale, si ce e aia democratie autentica(care cu siguranta nu e un fel de “microbism” cu partide in loc de echipe, io tin cu aia deci huo ailalti). ba chiar si de ce pamantul nu e plat(ce e gresit in argumentele alora care sustin asta, cum poate fi verificat practic chiar si de pe pamant de catre oricine, ce altceva din stiinta contrazice o astfel de “idee”) ar trebui prezentat daca in societate apar astfel de “idei”. la orice argument al unei parti, tre sa existe macar un contraargument al celeilalte parti, si sa fie cunoscut, combatut, evaluata “greutatea” lui ca argument… cred ca asta ar trebui sa contina “educatia”: principiile metodelor stiintifice, bunul simt de a-ti recunoaste limitele, bunul simt de a incerca sa iti depasesti limitele, bunul simt de a nu impune cuiva sa actioneze impotriva propriilor convingeri fie ele si gresite in masura in care nu dauneaza si altora. pe ce se bate moneda in zi de azi in “educatie”? pe deprinderi si abilitati. pe a executa mecanic, fara a gandi. pe a fi o rotița numa’ buna de folosit de catre cei care decid. pe a te adapta tu(nu cumva sa-ti treaca prin cap sa adaptezi sistemul daca acesta are chestii nu chiar ok). pe obedienta fara gandire, fara cracnire. pe “dezbina si stapaneste”, egoismul ca noua valoare in… societate🤪(?!?) gandire critica? la ce ti-e buna? ganditu doare, nu mai bine vrei tu sa-ti inducem noi niste emotii? frica, ura fata de o categorie sau alta(“ailalti”), placeri fie si prin niste substante daca nu ti-e de ajuns o mancare nesanatoasa si niste circ ieftin. Super, acum “stati linistiti la locür’le voastre”!🤣😂🤣🤪
#🤪
-
ma, omule, din punct de vedere stiintific, voi astia cu cenzura trebuia sa fiti la puscarie sau si mai bine (nu am voie sa scriu aici cum)
-
#revolutiabuneiguvernari = cel mai mare fake news din Timisoara. Tragem ponoasele din 2020 pana in prezent.
Si solutia ar fi mai multa cenzura (nu ca nu ar fi)…
Deja nu mai poti sa minti poporul cu televizorul si trebuie stapanit internetul. Pe oite le minti ca sunt fake news.