Achiziția a fost descoperită de un consilier local, care a cerut, de la primărie, situația plăților făcute din bugetul local către Colterm în ultimele luni.
„Aș dori ca domnul primar să ne prezinte în scris sau să ne dea acces la Direcția Economică, sumele de bani pe care le-a primit Colterm în ultimele luni de la primărie. Pun această întrebare într-un context total nefavorabil, am aflat cu stupefacție că, în data de 15 ianuarie, fostul director al Colterm, nu vreau să-l nominalizez, pentru că în oameni căzuți nu este bine să lovești niciodată, a avut inspirația extraordinară să-și achiziționeze o limuzină, aproape de lux, de 20.000 de euro, nouă, nu știu dacă astea sunt prioritățile. Faptul că, fie cei din conducerea primăriei sunt dezinformați și li se prezintă o situație apocaliptică pentru a da lunar sume impresionante de bani de la bugetul local, fie se știe acest lucru și atunci situația este gravă și derapajele manageriale văd că se prelungesc”, a atras atenția Radu Țoancă, în ședința de consiliu local de marți seară. El a precizat că oricum societatea de termoficare și-a înnoit în urmă cu doi ani parcul auto.
Fritz nu a știut de achiziție
Primarul Dominic Fritz a explicat că habar nu avea de achiziție și că societatea de termoficare a primit, în două luni, o subvenție totală de 30 de milioane de lei din bugetul local. Cam 15 milioane de lei în fiecare lună, cel puțin în lunile de iarnă.
„Putem cu drag să pregătim un raport despre sumele plătite la Colterm. Toate acestea sunt pe baza facturilor de subvenție, adică noi nu dăm banii așa, ci pe baza hotărârii CL de subvenție. Cred că anul acesta, în cele două luni, au fost aproape 30 de milioane de lei. Cam jumătate este suma lunară ce plătim subvenții cel puțin în aceste luni de iarnă. Nu știu de povestea asta (cu mașina – n.r.), dacă este așa, primăria nu a fost implicată în această achiziție. Eu acum aud pentru prima oară”, a replicat edilul-șef.
„Nu exista mașină disponibilă pentru directorul general”
Mașina a costat, de fapt, 85.000 de lei cu tot cu TVA, echivalentul a aproximativ 17.500 de euro. Este un Renault Megane Zen alb, care a fost achiziționat în leasing, pentru că „conform contractului de mandat, directorului general i se atribuie mașină de serviciu, iar la momentul respectiv nu exista mașină disponibilă pentru directorul general”, au explicat, pentru Tion, reprezentanții Colterm.
Bogdan Nanu a demisionat din funcția de director general al Colterm după 12 zile pe post, la două zile după ce i-a fost scoasă la iveală o condamnare penală de acum 20 de ani. El ajunsese la societate la sfârșitul anului trecut, ca și consilier personal al lui Emil Șerpe, iar la scurt timp a fost pus director adjunct. De la 1 februarie, Emil Șerpe și Bogdan Nanu au făcut rocadă, iar Nanu a ajuns director general, în timp ce Emil Șerpe a rămas director adjunct.
Din 18 februarie, director la Colterm este Petre Florinel Nenu, fost șef la CET Sud. El lucrează de cinci ani la societatea de termoficare, iar înainte a lucrat numai în privat. Noul șef al Colterm nu folosește mașina de aproape 20.000 de euro cumpărată de fostul director, dar va trebui să plătească ratele pentru ea.
Colterm are, conform celor din primărie, datorii de peste 300 de milioane de lei. Și primăria are datorii la societatea de termoficare, cam 160 de milioane de lei, bani care ar trebui să acopere pierderile induse. Salvarea o reprezintă, cred reprezentanții PMT, concordatul preventiv, pentru care se caută deja o firmă de consultanță. Dar sunt probleme la licitație.
Articole pe aceeași temă:
Probleme cu licitația pentru salvarea Colterm. Patru firme vor concordatul
Petre Nenu, șeful CET Sud, este noul director interimar de la Colterm
Trimite articolul
Xce sunt 20k in comparatie cu milioane de euro datorie? un fleac!
asta cu “conform contractului de mandat, directorului general i se atribuie mașină de serviciu” ar trebui SCOASA la toti sefii..Sefu-tii si Senatori, parlamentari.etc..
Sa vezia tunci ce sume se aduc in buget..
Iar fostul director ar trebui sa plateasca pentru aceasta ” Doleanta”
Lațcău dublu repetent, Trifan a abandonat școala. Punct și de la capăt.
Nanu nu stia ca USR-istii merg cu bicicleta? Ups, am uitat: Fritz a mers cu bicicleta doar cat a fost somer, deci si Nanu cand a trecut de la somaj la sef Colterm trebuia sa ia exemplul prietenului sau Fritz.
Adunatura de strinsura. Nu vedeti ca nimeni nu mai stie nimic? Habar nu au de nimic, nu au nici o meserie, nu stiu sa faca nimic. Numai se cearta ca tampitii pe “feisbuc” in spatiul virtual. Aduceti comunistii inapoi.
“dominic fritz habar nu avea de achizitie” – f. frumos, doar ca se pare ca primatul nu are habar de nimic ce se ntimpla pe tarlaua lui si in Timisoara .
Deci în 12 zile de…tăiat frunze la câini a avut timp să-și ia mașina…noua.
Fritz, nu tine faza cu …nu am știut….!!
Era omul vostru, și tare mi-e teamă că îți crește nasul acum !
Deci, inca o data,USR=PSD.
Eu zic sa scrii și pe Facebook asta, poate acolo te cred posstacii tai !
Asta-i prietenul lui Fritz pe care-l tot lauda chiar si dupa ce a aflat ca-i condamnat penal. Asa gestiona el datoriile la Colterm, cumparandu-si masina imediat duoa angajare. Astia-s specialistii Made in Germania? Sau ii suficient doar sa vorbeasca germana? In rest ii Ok, hoti, delapidatori, incompetenti ca tine. Bravo Fritz!
Poate ne povestesc un pic si de vila de protocol de la Surduc
Ok inteleg ca in contract scrie ca trebuie sa li se asigure masina de serviciu.Dar daca ii luau Logan versiunea de baza ce ii cadea nasul distinsului.Ma gandesc ca pe langa Renault clar si-a comandat si ultimul racnet de smartphone de cateva mii de euro si ultimul racnet de laptop pentru care primesc si sporuri ca le utilizeaza……indiferent de culoarea politica jaful cetatenilor continua…si in acest caz orice partid ai voie tot specialisti fripturisti vor aduce :(.In urmatorii 4 ani USR-ul ii va dezamagi pe multi care inca se incapataneaza sa ramana la ei in tara…
-
Nici nu va dati seama cati bani sau furat la colterm in 30 de ani
-
Logan versiunea de baza e 10 000 euro
In urma cu 20 de ani a fost prins ca foloseste banii firmei in folos propriu. Lupul isi schimba parul, dar naravul ba.
Ce atâta scandal? Nu plătește ratele, societatea de leasing recuperează mașina! Ținând cont că au luat-o luna trecută nu e așa grav! Plus avansul și orice penalizare apare – se poate imputa celui care a semnat actele…
-
Solutia cea mai buna !
Fritz nu știa nimic ???? Hahaha. Pai ce, aveți impresia ca Fritz stie ceva ??? Și-a luat consilieri, și-a delegat semnătura, și cam atât. Timișoara arată ca o mizerie ! Așteptam cu interes viitoarele alegeri…
Rușineeee!
20 000 de euro? Băi săracilor! Luați și voi o mașină bună, un 100 000 – 150 000 euro. Ce naiba, așa vă respectați voi directorul? Dacă vă zgârciți de aceea rămâneți în faliment.
Următorul director sper să își delege dreptul de semnătură că dacă tot se face de rahat cu hârbul ăla măcar să se răzbune!
Dacă și un Renault Megane în echipare medie, făcut în Turcia, e mașina de lux…
un autoturism modest(nu a luat vreun Bentley) nu stiu pentru ce sint discutile astea penibile, populiste…
altele sint gaurile…
Daca masina a fost achizitionata in 15 ianuarie iar Nanu e director general din 1 februarie ceva nu da bine. A fost sau nu facuta de el achizitia ? Sau de Serpe ?
-
uiti ca a fost director adjunct nu?
-
absolut deloc, doar ca nu e specificat care director are dreptul de semnatura pentru acea masina care va apartina directorului GENERAL. nu oricare , doar GENERAL . deci cine a semnat pt ea ?
-
Ce sa faci ……
Ce mai conteaza 85000 de lei la 300.000.000 de lei gaura ? 🙂