Medicii au recoltat azi noapte inima, ficatul şi rinichii copilului, organe care au fost donate unor alţi copii aflaţi pe listele de transplant din România. Timp de peste opt ore, specialiştii de la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, împreună cu trei echipe de medici din Bucureşti, Cluj şi Târgu Mureş au intrat din nou în sală, pentru o a treia prelevare de organe din acest an.
„Faptul că de această dată este vorba despre un copil de la care se prelevează organele are o încărcătură emoţională mult mai mare pentru toată lumea, dar bonusul este pe măsură deoarece toate organele recoltate vor fi transplantate altor copii cărora le este astfel salvată viaţa. Familia şi-a dat acordul pentru prelevarea ficatului, rinichilor şi cordului”, spune asist. med. Dan Ilincariu, coordonator Transplant SCJUT.
Intervenţia de prelevare a organelor a început la ora 19.00, iar primul organ recoltat a fost inima, care imediat a fost dusă cu un avion al şcolii de Aviaţie la Târgu Mureş, unde medicii fuseseră anunţaţi încă din timpul zilei şi au căutat un receptor compatibil pe care l-au pregătit pentru transplant. Apoi, la distanţă de câteva minute a fost prelevat ficatul, care a fost dus la Bucureşti, şi, spre dimineaţă, rinichii, care au ajuns în centrul medical din Cluj.
Copilul de la care au fost prelevate organele a ajuns la Spitalul Judeţean Timişoara după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma unui accident rutier. El a fost internat la Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), în urmă cu aproximativ 6 zile, în stare gravă, în comă şi era dependent de aparatul de respiraţie artificială. Ieri, testele efectuate de medici au arătat că micuţul intrase în moarte cerebrală.
Delia S. Barbu
Citiți principiile noastre de moderare aici!