Muzică clasică, jazz, rock, blues, muzică ușoară dar și muzică militară. Sunt doar câteva dintre genurile care vor fi abordate, în perioada mai-octombrie 2011, de membrii Muzicii Militare a Garnizoanei Timișoara, într-o serie de concerte organizate în Parcul Central, lângă Monumentul Ostașului Român. Evenimentele vor avea loc din două în două saptămâni, până în toamnă, însă în cazul în care vremea va fi nefavorabilă ele vor fi reprogramate.
Fanfara militara in Parcul Central din Timisoara
Reactualizat la:
<p>Fanfara militară din Timișoara va concerta, de duminică, în aer liber, în Parcul Central. Evenimentul este primul dintr-o serie de concerte ce vor avea loc de două ori pe lună, până în toamnă.</p>
Citiți principiile noastre de moderare aici!