Studiul de fezabilitate pentru fântâna din cartierul Soarelui a fost deja întocmit şi urmează să fie supus spre aprobare în următoarea şedinţă a Consiliului Local Timişoara, de săptămâna viitoare. De altfel, Robu a anunţat că se va face o fântână în faţa Şcolii nr. 30 încă de anul trecut, când au început lucrările de reabilitare în zonă.
Având în vedere denumirea cartierului, autorităţile locale propun o fântână în formă de soare, cu nouă bazine, unul rotund în mijloc şi altele care să imite razele soarelui, de jur împrejur. Din aceste bazine ar urma să ţâşnească apa, pe jocuri de lumini.
Iar oficialii primăriei spun că s-au gândit în primul rând la distracţia copiilor care frecventează şcoala, şi nu la faptul că micuţii ar putea să ajungă uzi leoarcă în sălile de clasă sau acasă…
„S-a considerat a fi oportună construirea acestei fântâni pietonale dinamice pe amplasamentul din faţa Şcolii Generale nr. 30, pe strada Aştrilor, zona fiind intens frecventată de către copii. Acest sistem este un concept de fântână arteziană care permite interacţiunea directă a copiilor cu apa, constituind în toate locaţiile în care a fost amplasat un adevărat centru de amuzament şi distracţie pentru cei mici. Aceasta fântână arteziană are şi avantajul ca în momentele în care fântâna este oprită (pentru perioada sezonului rece de exemplu) să nu creeze din punct de vedere estetic o problemă prin prezenţa unei construcţii de beton (aferente bazinului) fără utilitate. Fântâna pietonală este în formă de „soare”, forma fiind aleasă ca o simbolistică pentru soare fiind pe amplasamentul din cartierul Soarelui, şi este alcătuită din nouă bazine”, explică reprezentanţii municipalităţii în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre privind fântâna din Soarelui.
Pornirea apei şi jocurile de lumini colorate ar urma să fie controlate de la distanţă, de pe un calculator.
„Jeturile de apă sunt formate de către duze laminare, cu ieşirea de 14 mm, controlabile individual, ce formează practic 56 de grupuri, ce pot alcătui diverse jocuri. Astfel, fiecare jet poate fi pornit sau oprit individual în funcţie de un anumit program dinamic, presetat la cerere. Dinamicitatea este completată de posibilitatea creşterii şi scăderii înălţimii jetului de apă, pentru întregul grup. Iluminatul va fi asigurat prin intermediul unor proiectoare cu led RGB, cu schimbarea culorii controlabil (…), sincronizată de controlerul multimedia cu jocurile de apă. Partea de control a show-ului multimedia (sincronizarea între jocurile de apă, lumini) este asigurată prin intermediul unui controller ce reprezintă în momentul actual un vârf de gamă al produselor de acest gen. Sistemul se va conecta la internet, fiind astfel posibilă programarea de la distanţă, fără a fi necesară prezenţa unui operator în zonă”, mai spun oficialii primăriei.
Investiţia este estimată la aproape 440.000 de lei fără TVA, deci aproximativ 100.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!