Anul trecut, primarul Timișoarei promitea că sistemul de spectacole, jocuri de apă, muzică și lumini care se va face în Parcul Botanic va fi gata în 2017. Acum se lucrează la studiul de fezabilitate, iar de îndată ce va fi gata, va fi demarată licitația de execuție.
Despre alte fântâni în Timișoara nu prea poate fi vorba. Robu nu a renunțat însă la ideea amenajării unei fântâni ornamentale în intersecția din Piața Bălcescu. În octombrie 2013, la inaugurarea intersecției Bălcescu în noua înfățișare, primarul Nicolae Robu prezenta un proiect de amenajare a spațiului verde, cu statuia în mijloc și apă în jurul ei. Momentan nu se știe cum va arăta fântâna din mijlocul intersecției. Oricum, pentru documentația necesară amenajării acesteia au fost alocați deja 15.000 de lei în bugetul Timișoarei pe 2016. Banii nu au fost folosiți însă, așa că rămâne de văzut dacă se va face o nouă alocare bugetară, în bugetul pe 2017.
„În 2017 amenajăm fântâna din Botanic. S-ar putea să mai avem o fântână ornamentală și în Piața Bălcescu. Am avut o idee mai veche, am avut bani pregătiți, dar nu am făcut nimic, am lăsat lucrurile în așteptare. Oricum, nu putem să facem foarte multe lucruri la acest capitol, din insuficiența resurselor financiare. Țin foarte mult la fântâna pe care am vrut să o facem pe Bega și nu se poate și pe care o vom face în Parcul Botanic, asta este o prioritate. Nu vom avea fonduri suficiente să alocăm mai mult la acest capitol. Pe cea din Botanic o vom face”, a explicat Nicolae Robu pentru tion.ro.
Cât despre sistemul din Parcul Botanic, potrivit lui Robu, dimensiunea bazinului va fi de 60/30 m. Vor fi o mulțime de efecte. Fântâna va fi amenajată pe platoul de lângă casa Adam Müller-Guttenbrunn. Inițial, sistemul de spectacole ar fi trebuit să fie amplasat pe Bega, însă s-a descoperit că zona nu este deloc potrivită pentru fântână, așa că s-a găsit un loc nou: în Parcul Botanic.
Articole pe aceeași temă:
Fantana lui Robu din Parcul Botanic va fi gata in 2017
Statuia Fidelitatii ramane in cimitir. In Balcescu vom avea o fantana ornamentala
Citiți principiile noastre de moderare aici!