Constantin Cocheci, directorul STPT, a declarat, marți, că pentru a mări frecvența transportului în Timișoara, e nevoie de personal de bord.
„În ultimele șase luni, dintr-un necesar de 150 de șoferi și vatmani, am reușit, mai ales în ultima perioadă, să angajăm 50 de astfel de persoane. Avem, în momentul acesta, în școlarizare, 40. Deținem școală atât pentru șoferi de autobuz cât și pentru vatmani.
Sper ca în 2-3 luni cei 40 de vatmani și șoferi școlarizați să meargă pe traseu. Sunt foarte multe cheltuieli cu orele suplimentare astfel încât călătorii din Timișoara să nu sufere din cauza unei frecvențe mai scăzute. Cu noul personal, aceste ore suplimentare vor scădea”, a declarat, marți, Constantin Cocheci, directorul general al STPT.
Directorul Cocheci a spus că se aplică legea prin care angajații din instituțiile statului nu pot câștiga mai mult de 80% lunar, adică 8.000 de lei din salariul directorului general.
150 de șoferi și vatmani lipsă înseamnă un deficit de personal de 25%.
Constantin Cocheci a pus fluctuația mare de personal de la STPT pe seama mirajului Occidentului spunând că mulți timișoreni preferă să lucreze în străinătate și a ofertei extinse de locuri de muncă din oraș.
Directorul general are în vedere să aducă personal de bord din alte zone ale României pentru care caută acum variante de cazare.
„Din păcate, legislația este destul de restrictivă pentru a aduce personal de bord din țările non-Uniunea Europeană, cum aduc supermarketurile din Filipine sau alte țări. S-a încercat această soluție, însă a intervenit legislația, în special la Autoritatea Rutieră Română (ARR). Dacă vreau să aduc un șofer din spațiu non-UE fie trebuie să aibă atestat obținut în țara de baștină înainte de 1996 și atunci când vine în România poate să susțină un examen în engleză, spaniolă sau română sau dacă e personal mai tânăr, primul atestat pe care trebuie să-l treacă e în limba română”, a explicat Constantin Cocheci, directorul general al STPT.
Pe lângă problema atestatului, muncitorilor din Asia trebuie să li se asigure un salariu minimum net de 700 de dolari la care se adaugă taxe și impozite, transport cu avionul la Timișoara și cazare în orașul nostru. Cocheci a mai precizat că aceste cheltuieli nu oferă certitudinea angajării.
La STPT, în clipa de față, nu lucrează niciun angajat din străinătate.
Trimite articolul
XCa nu vor cei din pnl!
Foarte bine! Angajaților români nu li se oferă atâtea facilități. Hai să avem grijă înainte de ai noștri, că să nu mai plece din țară.
-
Problema e ca nu vine lumea si nici nu pot sa le ofere mai mult asa ca tot nu vine lumea.
Școală de meserii practică și nu teorie !?’v wtf suntem pe ultimul loc în Europa ca inteligență școala din România trebuie adaptată noilor vremuri în care Biblia să fie predată școlii de meserie practică de viitor nu doar telefoane și tehnologii avansate și alea dar să știe să fie meseriași nu doar bunii consumatori !!!
-
Păi așa susținea și marinarul președinte: ospătari și tinichigii. Să nu mai amintim de Petre Roman care a fost tartorul dezindustrializării cu dictonul: vom face prestări servicii! În plus sunt puțini care mai vor să facă ceva (vorbesc de muncă nu alte șmechereli mult mai bănoase!).
la cum conduc aia doamne fereste sa avem soferi si vatmani din asia
-
Vor merge cu tramvaiul prin Bega 😂
“piata se regleaza singura”… 😂🤣😂🤪
Iar cei de la stat se plang ca nu vine nimeni la stat , veniti la privat ca sunt 100 la poarta cu salariu minim … am incercat sa discut telefonic , am trimis CV la STPT … credeti ca m-a cautat cineva … Nu mai faceti atata caz cu muncitorii straini, ca sunt destui romani care si-ar dori un loc de munca. Credeti ca daca faceti atata reclama cu muncitorii straini si ii imbogatiti pe patroni care ii angajeaza realizati ceva? Promovati valorile romanesti ca de aceea aveti ziar , chiar si online in aceasta tara.
dap, eu am incredere maxima in cuplul edilitar frigz-latcau! probabil si noua culoare a tramvaielor e de fapt o strategie de marketing pentru a atrage forta de munca, pentru ca altfel esti vatman sub culorile habsburgice…
Faptul ca nu are cine se le conduca si stau nefolosite este un aspect secundar si nesemnificativ.
Important e ca s-a rezolavt “problema” legata de culoarea lor. Acum ca sunt galbene totul e ok. Asta era de fapt important.
Inainte, nu inapoi !