Luni, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis alte măsuri suplimentare anti-Covid pentru localitatea Denta, Dudeștii Noi și Jebel, în urma creșterii ratei de infectare. În Denta, rata a urcat la 3,12, astfel că vor fi aplicate măsurile valabile peste pragul de 3/mia de locuitori. La Dudeștii Noi, rata a crescut la 2,51, iar la Jebel este 2,46, astfel că aici se dispun măsuri suplimentare pentru o rată între mai mare de 2, dar mai mică de 3 la mia de locuitori.
„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi (luni -n.r.), în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile, în baza căreia sunt stabilite restricțiile conform HG 826/2021. În cadrul ședinței de astăzi, UAT Denta a fost trecută pe anexa 3, care cuprinde localitățile cu rata de infectare mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mica de 4/1.000 de locuitori. Totodată, unitățile administrative-teritoriale Dudeștii Noi și Jebel au fost trecute pe anexa 4, având o rată de infectare mai mare de 2/1000 locuitori și mai mică de 3/1000 locuitori”, transmite Prefectura Timiș.
Măsurile adoptate astăzi se vor aplica începând de marți, 31 august.
Restricții pentru rata cuprinsă între 2 și 3 la mia de locuitori sunt și în localitatea Găvojdia. Măsurile anti-Covid, AICI. În restul UAT-urilor din județul Timiș se aplică în continuare măsurile generale din HG 826/2021.
Măsurile suplimentare anti-Covid aplicate în Denta
- Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;
- Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;
- Organizarea și desfășurarea, în aer liber, a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;
- Activitățile recreative și sportive în grup desfășurate în aer liber sunt interzise;
- Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) sunt interzise;
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, in interiorul clădirilor, este interzisă;
- Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia spațiilor care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Activitățile se vor desfășura cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. f) și lit. g) este restricționată sau închisă se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
- Activitățile în baruri, cluburi și discoteci sunt interzise;
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă.
- Organizarea și desfășurarea adunărilor publice, organizarea de mitinguri și demonstrații este interzisă.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
editor Amalia Kui
Citiți principiile noastre de moderare aici!