Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuţie a gazelor naturale se sistează alimentarea cu gaze naturale, în cursul zilei de miercuri, 17 octombrie a.c., începând cu ora 09.00, pe următoarele străzi din municipiul Timişoara, cartierul Plopi: Parâng, Luduş, Martir N.Lăcătuş, Delineşti, Deta, Albăstrelelor, J. Verne, T.Demetrescu, T. Oancea, Gen. Magheru, Nicolae T. Velea, Jokay Mor, I. Tănase, Martir C. Popescu, G. Topârceanu, E.Gârleanu, Cocorilor, Parcului, Rotundă, Canalul Bega.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil în jurul orei 18.00.
Compania reaminteşte consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îşi asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!