Timișoara a avut un regulament de publicitate stradală încă din luna aprilie a anului 2009 (n.r. HCL 160/2009), însă acesta a devenit inutil odată cu intrarea în vigoare a Legii 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, în baza căreia încă se dau autorizații.
Primarul Nicolae Robu spune însă că legea e cam degeaba pentru autoritățile din Timișoara, astfel că s-a ajuns ca în centrul orașului să vedem reclame kitschoase și… disonante.
„În Timișoara nu s-au aplicat reguli care erau în vigoare. Așa cum au fost, ar fi trebuit să fie aplicate, dar nu s-au aplicat… cu privire la reclamele aplicate pe diversele unități care funcționează în zona Pieței Victoriei. Unele sunt kitschoase, altele nu neapărat, dar sunt disonante”, a dezvăluit, marți, primarul Nicolae Robu.
În urmă cu mai mult timp, la nivelul primăriei s-a format o comisie de lucru, care ar fi trebuit să pună la punct un regulament nou de publicitate. Lucrurile au rămas însă în aer, astfel că edilul-șef a cerut o nouă „reuniune”, pentru a se pune la punct un regulament clar.
„A fost o reuniune de lucru în primărie, vom avea un nou regulament de publicitate în oraș. Vom fi foarte focalizați pe Piața Victoriei și pe centrul istoric. Vrem să ajungem să ne facă plăcere să vedem o firmă cu o reclamă luminoasă sau neluminoasă în orașul nostru și vom ajunge și la așa ceva. Sunt multe lucruri de corectat. În scurtă vreme ne vom putea mândri cât de curat este orașul nostru. Ne pare rău că a trebuit să trecem printr-o perioadă în care nu suntem deloc confortabili, n-am ieșit din ea, nu ne putem declara mulțumiți, dar nu ne vom opri. Vrem ca Timișoara să fie un oraș model și în privința curățeniei”, a explicat Robu.
De altfel, Legea 185 din 2013 spune, la art. 8, că autoritățile administrației publice locale vor aproba prin hotărâre a consiliului local regulamentul local de publicitate, regulament care trebuie să cuprindă inclusiv delimitarea în cadrul teritoriului administrat, a zonelor de publicitate lărgită și a zonelor de publicitate restrânsă, în corelare cu documentațiile de urbanism aprobate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!