„În continuare, nu exista nicio localitate în județul Timiș pe anexa 1, cuprinzând localitățile cu o incidență a cazurilor peste 7,5/1000 de locuitori. Pe anexa 2 cuprinzând localitățile unde incidența cazurilor este mai mare de 4/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori sunt cuprinse 2 localități, iar pe anexa 3 unde incidența cazurilor este mai mare de 3 și mai mica de 4/1000 de locuitori, este cuprins un singur UAT”, informează Prefectura Timiș.
După reevaluările de marți, Beba Veche (anterior pe anexa 3), municipiul Lugoj (anterior pe anexa 4) și localitățile Cenad, Cenei și Criciova (anterior cuprinse pe anexa 4), au ieșit de pe anexele cu restricții suplimentare, având o incidență sub 1,5/1000 de locuitori.
Asta înseamnă că circulația este permisă până la ora 22, iar magazinele sunt deschise până la ora 21, toată săptămâna. Cafenelele, restaurantele, teatrele și cinematografele se vor putea deschide în interior, la 50% din capacitate. Aceste măsuri relaxate se mențin atâta timp cât rata nu crește peste 1,5. Se vor putea organiza în aer liber spectacole, concerte și festivaluri publice cu cel mult 300 de spectatori, cu distanțare de minimum 2 metri și purtarea obligatorie a măștii de protecție.
Măsurile adoptate marți se vor aplica începând de miercuri, 24 mai. AICI găsiți anexele actualizate și modul de aplicare al restricțiilor în funcție de incidență.
editor Dan Oancia
Citiți principiile noastre de moderare aici!