De fapt, acesta este unul dintre scopurile acestei asociaţii – de a ţine piept competiţiei lanţurilor de farmacii. Scopul este asocierea forţelor farmaciilor independente pentru a face faţă mai bine condiţiilor grele de pe piaţă comercială. Oamenii s-au săturat să li se bage pe gât medicamente de care nu au nevoie, doar pentru că sunt „la modă” şi te ajută la cine ştie ce… „Am considerat că este de datoria noastră, a farmaciilor independente, care vă stau alături de peste douăzeci de ani, să facem posibil ca farmacia să redevină locul în care dumneavoastră şi familia dumneavoastră să vă puteţi simţi în siguranţă şi să puteţi avea garanţia că veţi primi numai acele medicamente de care aveţi nevoie, că veţi primi sfaturi competente şi că veţi fi trataţi cu prietenie si cu maximă atenţie”, a declarat Doina Busuioc, membru în Comitetul de Iniţiativă.
“Ethica este locul unde nu facem promisiuni şi nici propuneri, pentru că în farmaciile noastre nu se încurajează consumul excesiv de medicamente, iar preţurile practicate sunt corecte şi transparente”, transmit cei din asociaţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!