Teatrul Studenţesc Thespis prezintă, în cadrul Galelor Studenţeşti 2011 – secţiunea teatru, două spectacole, joi şi vineri, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara. Galele Studenţeşti sunt organizate de către C.C.S. Timişoara, cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret. Astfel, joi, 27 octombrie, de la ora 20.00, publicul poate revedea farsa absurdă “Farmacia”, de Salahhé, iar vineri, 28 octombrie, de la ora 19.00, spectacolul de improvizaţie cu măşti “Douăzecişiunu”.
„<<Farmacia>> este o piesă despre destinul tragic al elefanţilor zburători urbani, din muzeele noroioase pe care am învăţat să le iubim cu toţii. Scenele de dragoste sunt lungi şi profunde, deşi lipsesc cu desăvârşire. În afara scenelor de dragoste, în piesă nu se întâmplă nimic. Mai apoi, la 21 de ani de la Revoluţia timişoreană, <<Douăzecişiunu>> s-a născut ca un spectacol de improvizaţie cu mască, muzică şi mişcare. Fiecare dintre noi este o mască. Eu, tu, cel de alături. Diferite dar aceeaşi. <<Douăzecişiunu>> este povestea unor măşti, mereu în cautare: a celuilalt, a fericirii, a propriului destin. Dacă înving sau eşuează vom judeca la final”, declară actorul Adrian Korek, coordonatorul Teatrului Thespis.
Citiți principiile noastre de moderare aici!