Mai precis, este vorba de faţada Palatului Administrativ, care va intra anul acesta în reparaţii. Clădirea adăposteşte Consiliul Judeţean Timiş, Instituţia Prefectului Timiş şi alte instituţii ale judeţului, dar faţada acesteia nu a mai trecut demult printr-o renovare. Dacă în interior s-au tot renovat diferite spaţii, s-a făcut recent şi un nou corp de clădire, lipit de cel vechi, faţada nu a mai fost reabilitată de mult timp.
„Va trebui să reabilităm clădirea Consiliului Judeţean Timiş. Sperăm ca acest lucru să se întâmple în acest an”, a spus preşedintele CJ, Timiş Titu Bojin. Clădirea actualului Palat Administrativ a fost reşedinţa rezidentului regal răspunzător de administrarea ţinutului Timiş (judeţele Timiș-Torontal, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara), creat în anul 1938, apoi sediul prefecturii Timiș-Torontal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!