Accidentul s-a produs marți seară, cu puțin înainte de ora 19, pe strada Miresei din Timișoara. Bătrâna a încercat să traverseze carosabilul prin loc nepermis în momentul în care a fost lovită de mașină.
„Deplasându-se la faţa locului poliţiştii au constatat că o femeie de 37 de ani, din municipiul mai sus menţionat, a condus un autoturism pe strada Miresei, iar la un moment dat a surprins şi accidentat un pieton, care se afla angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma accidentului, pietonul, o femeie de 72 de ani, din Timişoara, a suferit răni grave”, povestesc polițiștii.
În acest caz oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!