Accidentul s-a petrecut joi dimineață, pe drumul care leagă Iecea Mare de Lenauheim. Femeia de 65 de ani mergea spre Lenauheim la volanul unui Matiz, când, la un moment dat, a pierdut controlul volanului. Autoturismul s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului, iar în urma accidentului femeia și-a pierdut viața pe loc.
În zonă au fost trimiși polițiștii de la Rutieră, dar și pompierii de la descarcerare. Oamenii legii au deschis acum, conform procedurii, un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!