Femeia venea dinspre Podul Michelangelo și traversa strada pe trecerea de pietoni către strada Cluj, când a fost lovită de un autoturism Dacia care circula dinspre strada F.C. Ripensia către Bulevardul Vasile Pârvan. Femeia a fost transportată la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale, fiind ușor rănită. Șoferul care a lovit-o a povestit că a oprit să dea prioritate pietonilor, însă nu a observat-o pe femeie din cauza unui autobuz. Acesta a mai adăugat că nu avea viteză, numai ce plecase de pe loc când a dat în femeie.
La fața locului a sosit un echipaj de polițiști care a dechis o anchetă pentru a stabili cauza exactă a accidentului. Traficul în zonă a fost îngreunat în jur de 20 de minute, timp în care polițiștii au efectuat măsurătorile necesare. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Vă reamintim că în perioada care urmează vor începe lucrările la Pasajul Michelangelo, traficul urmând să fie deviat pe rute ocolitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!