Incidentul s-a petrecut sâmbătă seară în parcul Petofi Sandor din Timișoara, în timpul manifestărilor organizate cu prilejul rugii cartierului Freidorf. În timpul furtunii vântul a doborât un ecran montat în apropierea scenei. Potrivit președintelui consiliului de cartier Freidorf, Mitică Ioviță, din cauza furtunii de sâmbătă seară un ecran de lângă scenă a căzut pe o rulotă după care a picat pe o femeie care se afla în trecere. Femeia a fost preluată imediat de un echipaj de prim ajutor și a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean din Timișoara.
„Femeia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara. Aceasta prezenta multiple fracturi prin strivire, la nicelul feței, toracelui și la ambele membre inferioare. În prezent se află internată pe Secția de Politraumă din cadrul Clinicii de Anestezie și Terapie intensivă”, povestește Andreea Borboros, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Timișoara.
Reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului Timișoara anunță că manifestările din Parcul Petofi Sandor vor continua însă și duminică.
„Am fost sesizați cu privire la faptul că în Parcul Petofi Sandor din Timișoara un panou publicitar pe care era montat un ecran a lovit o femeie. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. În cauză polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii incidentului. Mai multe persoane au fost audiate urmând a fi dispuse măsuri legale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!