Prima care a căzut în plasa polițiștilor de la Secția 3 a fost femeia. Ea a fost prinsă de agenții de pază ai unui supermarket, după ce a trecut de casa de marcat cu mai multe produse pentru care nu a plătit. Bunurile, alimentare și nealimentare, valorau 250 de lei și au fost recuperate în totalitate.
Câteva ore mai târziu polițiștii aveau să fie chemați din nou, la un alt supermarket. De această dată un bărbat a fost prins la furat.
„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 47 de ani a fost reţinut de agenţii de pază după ce a trecut de casa de marcat având asupra sa mai multe produse cosmetice a căror valoare nu a fost achitată. Prejudiciul în valoare de 150 de lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanţilor supermarketului. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!