„De departe, cele mai interesate de o nutriţie echilibrată, de folosirea suplimentelor nutritive, de felul în care sunt alese şi folosite acestea, sunt femeile cu studii superioare şi cu o medie de vârstă cuprinsă între 25 şi 50 de ani. Bărbaţii nu sunt direct interesaţi, ci prin partenerele lor. În ceea ce-i priveşte pe vârstnici, aceştia sunt mai interesaţi de produse necesare în procesele inflamatorii şi de suplimentele minerale”, a precizat miercuri dr. Lygia Alexandrescu, medic nutriţionist.
Întâlnirea de la Timişoara face parte dintr-o serie de evenimente organizate la nivelul întregii ţări, cu scopul de a face o educaţie referitoare la nutriţia echilibrată ş modul de folosire a suplimentelor nutritive.
„Sfatul specialiştilor este, fără îndoială, ca cei care doresc să ia suplimente nutritive să meargă mai întâi la un medic nutriţionist”, au precizat organizatorii întâlnirii. S-a mai discutat despre grăsimile din alimentaţie, despre care, cât şi cum să le consumăm pentru a fi sănătoşi.
Sportul, consumul de fructe şi legume şi un număr suficient de ore de somn obligatoriu completează reţeta sănătăţii, la orice vârstă, au mai explicat specialiştii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!