Joi, 10 mai, doi mari actori români, Marcel Iureș și Florin Piersic Jr., se vor reîntâlni cu ocazia a două reprezentații ale spectacolului „Stage Dogs”, o producție a Teatrului ACT. Anticipând cererea mare, Teatrul Național a programat două reprezentații ale spectacolului în aceeași zi, de la ora 18:00 și de la ora 21:00, la Sala 2.
„Spectacolul, creat de Florin Piersic Jr., după o idee de David Mamet, intră în culisele teatrului și în culisele întortocheate ale universului actorilor”, ne povestesc reprezentanții teatrului.
Coregraful și dansatorul Brahim Bourchelaghem revine la FEST-FDR, spre deliciul publicului, cu un spectacol fascinant în care cercetează posibilitățile și emoțiile spațiului gol, alături de alți cinci dansatori din zona hip-hop și dans contemporan, în spectacolul Sillons, joi, de la ora 19.00, Sala Mare. Iar în Piața Victoriei, de la ora 21:00, și apoi de la ora 22,00 va avea loc o poveste fără cuvinte în două reprezentații consecutive ale spectacolului Reflection a celor de la Lightwave Theatre Company.
În cea de-a șaptea zi de FEST-FDR, vineri, 11 mai, de la ora 17:00, la Studio „Uțu Strugari”, va avea loc „Povestea păsării fără cuib”, o producție a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, iar publicul o va putea admira pe actrița Ada Lupu, care la începutul acestei săptămâni a câștigat premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar.
Tot vineri, de la ora 19:00, Teatrul Național Sârb din Novi Sad va prezenta în Sala Mare un spectacol bazat pe un text celebru al dramaturgiei contemporane sârbe „Mortul Viu sau Calea lui Prometeu” al lui Dejan Dukovski, în regia lui Aleksandar Popovski. Iar de a ora 21.00, la Sala 2 va avea loc „Shakespeare pentru Ana” este un spectacol despre dragoste, în regia Luminiței Țâncu, Centrul de Arte Coliseum din Chișinău.
În caz de timp nefavorabil, spectacolele open air se vor ține în foaierul Teatrului Național Timișoara. Accesul publicului este liber.
Biletele pentru spectacolele care se joacă în sălile de spectacole se găsesc la Agențiile Teatrului Național: Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, în Parcul Civic. Orar: zilnic, orele 11 – 19. Locurile pot fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!