Dacă în urmă cu câteva zile spunea că în două săptămâni pot începe în sfârșit lucrările pentru modernizarea Parcului Alpinet, despre care se vorbește de mai mulți ani, primarul Nicolae Robu susține acum că șantierul va fi deschis abia în septembrie.
Edilul-șef susține că oricum ar mai fi durat până când firma câștigătoare a licitației, aceeași care modernizează și Parcul Central, și-ar fi pregătit șantierul.
„Nu vom începe lucrările la Alpinet înainte de a avea loc Bega Bulevard, va fi în 2-3 septembrie. Nu stăm o lună degeaba, pentru că abia acum se desfășoară licitația pentru diriginția de șantier. Până se semnează, până își aduce scrisoarea de garanție bancară, până când firma începe organizarea de șantier. Nu are rost să stricăm un festival frumos, care are deja o tradiție apreciată de timișoreni”, a explicat Robu.
Bega Bulevard nu va fi deloc diferit față de edițiile precedente. Timișorenii se vor bucura în continuare de Cursa rățuștelor, de concerte, de grătare, de mici și de bere la pahar, pentru că „festivalul va fi exact după modelul din anii trecuți, vom avea și pavilioane, și cursă de rățuște, și jocuri muzicale, va fi exact ca în anii trecuți”, a completat edilul-șef.
Lucrările pentru modernizarea Parcului Alpinet vor fi efectuate de societatea Lovrintim, cu 1,12 milioane de lei, fără TVA, adică aproape 300.000 de euro. Termenul de execuție este de șase luni.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1871295″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!