Începând cu ora 11.00, la Hambarul de la Muzeul Viu se vor prepara și degusta specialități tradiționale de porc.
„De dimineață vor începe preparările pentru reconstituirea Ignatului, apoi urmează alaiul colindătorilor, pițărăi de la școli din Timișoara și județul Timiș, cu urări și colinde tradiționale de Crăciun”, au transmis reprezentanții Muzeului Satului Bănățean.
Apoi, de la ora 15.00, pe scena din incinta muzeului se va desfășura un concert extraordinar dedicat Crăciunului, realizat în colaborare cu studioul TVR Timișoara și prezentat de Felicia Stoian. Pe scenă vor urca: Ansamblul Plaiurile Dornelor din Vatra Dornei, Suceava, elevi de la Școala de Arte Timișoara, coordonatori: Carmen Popovici Dumbravă și Carmen Biruescu, Grupul de colindători Lele de la Orăștie, Hunedoara, Ansamblul Floarea Barcăului din Marghita, Bihor și Taraful Pro Datina, conducerea muzicală Adrian Scorobete, alături de soliștii Liliana Laichici, Lorena Pascu, Dumitru Teleagă, Ciprian Pop și Ioan Surdu.
Intrarea este gratuită.
Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș și organizat de Muzeul Satului Bănățean în colaborare cu TVR Timișoara.
Trimite articolul
Xjoi???? astia-s normali? il faceti DOAR pentru voi, oamenii seriosi au servici…
In weekend mergeti acasa in oltenia nu?