Anul acesta, publicul timișorean are posibilitatea să fie parte din spectacolul „Sacre du printemps” („Ritualul primăverii”), formulat de una dintre cele mai importante coregrafe de dans contemporan, Pina Bausch, într-o montare propusă de Roger Bernat. Regizor la bază, Bernat este prezent anul acesta la Timișoara și cu „Domini public”, în care protagoniștii sunt înșiși spectatorii. „Domini public” este o acțiune coregrafică în continuă transformare, în funcție de opțiunile personale ale celor care participă în spectacol, dar și de structurile sociale și istorice ale locului.
Ce înseamnă dimensiunea socială a spațiului, spațiul contradictoriu, sunt întrebări pe urma cărora a mers Simona Deaconescu în spectacolul „Counterbody”. Opt dansatori energici deschid FAPT 2017 cu acest performance foarte vizual.
Colaborarea lui Jefta van Dinther cu Thiago Granato în spectacolul „This is Concrete” ne atrage în intimitatea a două corpuri care explorează, pe puternice vibrații de sunet, granița dintre fuziunea fizică și fuziunea socială, dintre sex și dans, dintre simbioză și parazitism.
România în trauma post-revoluționară este fundalul pe care Mădălina Dan și Sergiu Matiș își trăiesc istoria în comun, parcursul prin dans pornit în anii 90 în școli de coregrafie din Cluj și București. „All that mattered” este o producție a Festivalului de Arte Performative din 2015, dezvoltată într-o formă nouă la Berlin și invitată să articuleze finalul ediției 2017 a festivalului.
FAPT găzduiește anul acesta pentru prima dată un workshop de coregrafie și teatru pedagogic pentru copii, inițiat de Modjgan Hashemian și Oana Cîrpanu, precum și un workshop de mișcare pentru actori și dansatori amatori sau profesioniști propus de coregraful și dansatorul Shantí Vera. Ambele workshop-uri vor avea prezentări publice.
Pentru spectacolele Counterbody și THIS IS CONCRETE care au loc la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” biletul de intrare costă 20 RON preț întreg și 10 RON preț redus. Biletele la spectacolul All that mattered costă 12 RON preț întreg și 6 RON preț redus. Biletele pot fi achiziționate în prealabil de la casieria sau de pe pagina web a teatrului. La spectacolul The Rite of Spring, la performance-ul Domini Public și la prezentările workshop-urilor, intrarea este liberă. De asemenea, dacă vă înscrieți pe platforma www.culturazambeste.ro puteți câștiga invitații la spectacolele din cadrul FAPT!
(662956)
Citiți principiile noastre de moderare aici!