Festivalul propune în acest an două module de spectacole: Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) şi Festivalul European al Spectacolului (FEST), ce se vor desfășura în două perioade diferite. Selecţia spectacolelor a fost făcută de către criticul de teatru Oana Borş.
„Festivalul din acest an propune spectatorilor săi, poate mai insistent decât oricând, să stea puțin și să privească în jur. Aceasta este miza spectacolelor programate în Festival: să reflecte lumea de astăzi, cu poveștile ei, cu speranțele ei, cu injustițiile ei, cu formele ei de comunicare, cu întrebările și cu încercările de răspuns pe care le dă societatea provocărilor pe care le întâmpină, într-o identitate europeană din ce în ce mai scindată, din ce în ce mai pusă la încercare”, declară managerul Teatrului Naţional Timişoara, Ada Hausvater.
FEST-FDR 2014 se deschide, miercuri, 14 mai, ora 18.00, cu montarea Teatrului Naţional Timișoara, “A fost odată la Timişoara” de Peter Kerek, „o poveste despre oameni și despre cum acești oameni sunt, individual și în interiorul legăturilor lor de sânge, o proiecție fidelă – deși subiectivă și la scară redusă – a istoriei mari.” Festivalul Dramaturgiei Românești propune publicului, până în 18 mai, 15 spectacole.
A doua componentă importantă a Festivalului, foarte aşteptată şi apreciată, este FEST (Festivalul European al Spectacolului), modul programat în perioada 10-17 iunie. Publicul se va putea bucura despectacole de teatru în aer liber, spectacole de teatru-dans, performance-uri, concerte. Sunt invitate trupe din Franţa, Italia, Brazilia, Spania, Polonia etc., ce vor performa alături de artiştii români.
„Putem spune fără reţinere că Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) este un festival care se adresează publicului de tot felul, cu spectacole numeroase şi de calitate, şi care va transforma Timişoara, în lunile mai şi iunie, într-un oraş al artelor, demn de a concura la titlul de Capitală Europeană a Culturii”, susțin organizatorii.
FEST-FDR este organizat de către Teatrul Naţional Timişoara, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Timişoara, cărora, de anul acesta, li s-au alăturat Institutul Cultural Român şi UNITER.
Citiți principiile noastre de moderare aici!